Carmen Dorobăţ poate reveni manager al Spitalului de Boli Infecţioase, deoarece judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au decis să-i înlăture definitiv măsura preventivă de control judiciar, implicit interdicţia de a-şi exercita funcţia, scrie “Ziarul de Iaşi”. Prin înlăturarea măsurii Dorobăţ îşi poate relua funcţia de manager, în ciuda faptului că este acuzată de procurorii DNA de luare de mită.
Potrivit dispoziţiei emise de Consiliul Judeţean (CJ) în iulie 2015, Daniela Leca a fost numită manager interimar „pe perioada suspendării contractului de management al profesorului Carmen Dorobăţ”. CJ a dispus suspendarea acestui contract în mai anul trecut, când Dorobăţ a intrat sub control judiciar. Momentan, potrivit reprezentanţilor CJ şi ai Spitalului de Boli Infecţioase, la nivelul celor două instituţii nu au ajuns documente oficiale care să ateste încetarea măsurii de control judiciar pentru Carmen Dorobăţ.
„Până în prezent, spitalul nu a primit nicio înştiinţare oficială de la CJ sau de la Curtea de Apel în acest sens şi nici profesorul Dorobăţ nu a depus vreo cerere prin care să solicite revenirea în funcţie”, a arătat dr. Dănuţ Teodor, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase.
Prof. Carmen Dorobăţ a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pe 31 ianuarie, după ce cu o zi mai devreme procurorii DNA au ridicat din biroul directoarei 20 de carnete studenţeşti printre filele cărora se găseau câte 100 de euro. În schimbul celor 2.000 de euro, medicul îi ajuta pe studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” să promoveze cu nota nouă examenul la disciplina Anestezie Generală, coordonată de soţul său, profesorul Gheorghe Dorobăţ. În total, potrivit DNA, managerul împreună cu soţul său, ambii cadre didactice în acel moment la UMF, au primit bani de la 124 de studenţi pentru promovarea examenelor.
Citeşte şi EXCLUSIV. Caz incredibil: Dorobăț și-a furat propriul spital cu banii din studiile clinice
Pe 18 martie, Tribunalul Iaşi decide în cazul medicului Carmen Dorobăţ, cercetat pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals intelectual, înlocuirea măsurii de arest preventiv în arest la domiciliu. Managerul a fost reţinut la domiciliu până pe 5 mai când instanţa a dispus instituirea măsurii de control judiciar.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)