Mesajul Sfântului Ioan Gură de Aur pentru tinerii de astăzi

0
145

Centrul Cultural Misionar Doxologia, are bucuria de a vă invita la un eveniment deosebit, ce va avea loc marți, 5 aprilie a.c., în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, începând cu ora 18.00.

 

Este vorba de Dialogul pe tema „Mesajul Sfântului Ioan Gură de Aur pentru tinerii de astăzi”, în prezența unor invitați de excepție: scriitoarea Lidia Popița Stoicescu, poetul Marius Iordăchioaia și Pr. Gheorghe Popa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Evenimentul este organizat sub egida Serile DOXOLOGIA, cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în contextul Anului 2016 – An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.

 

Sfântul Ioan Gură de Aur este unul dintre Sfinții Părinți care a abordat extrem de mult tema educației tinerilor și problemele lor în predicile și în opera sa. „Tinerețea – zice Sfântul Părinte – este sălbatică, având nevoie de multe priveghetori, mulți dascăli, pedagogi, îngrijitori, de mulți hrănitori (…). Tinerețea este ca un cal sălbatic, ca o fiară sălbatică, și dacă de la început și din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune niște hotare bune, după aceea nu vom avea nevoie de multe osteneli, ci obișnuința va fi ca o lege. Să nu-i lăsăm să facă ceva din cele plăcute și vătămătoare, și nici să le facem ca unor copii totdeauna pe plac, ci mai ales să-i ținem totdeauna în întreaga înțelepciune și cumpătare, fiindcă abuzul în această privință pierde tinerimea mai mult decât orice”.

 

Pornind de aici, dar și de la îndemnurile pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a oferit părinților și tinerilor de atunci și de acum, vă așteptăm la o seară în care vom încerca să aducem argumente pro și contra în privința actualității mesajului Sfântului Părinte în epoca vitezei și a tehnologiei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments