Augustin Lazăr, propus pentru funcția de șef al Parchetului General, are o experiență de 34 de ani în magistratură. El este în prezent procuror-șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și cel care a instrumentat anchetele brăţărilor dacice furate şi prăbuşirea avionului condus de Adrian Iovan, în munţii Apuseni.
Augustin Lazăr este, de asemenea, profesor universitar doctor în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Are 58 de ani și este magistrat de 34 de ani. De asemenea, timp de 18 ani a ocupat funcții de conducere.
„Ca procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a coordonat și instrumentat cauze complexe, cum ar fi urmărirea și repatrierea tezaurelor sustrase din situl Sarmizegetusa Regia, în care a fost necesară o vastă cooperare judiciară internațională. Anterior, ca procuror șef la secția de anticorupție, urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ a participat nemijlocit la acțiunea de reformare și modernizare a Ministerului Public, care a generat premisele creării structurilor specializate de parchet din cadrul acestei instituții”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.
Între 1998 şi 2001, Augustin Lazăr a fost şeful Secţiei a II-a de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul general. La conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba a ajuns în 2013. Anterior, timp de 10 ani a fost adjunct al parchetului.
Surse judiciare citate de Romaniacurată.ro spun că Augustin Lazăr este printre cei care i-au adus la București pe procurorii Daniel Morar, Lucian Papici şi Ovidiu Buduşan.
Augustin Lazăr a scris mai multe lucrări legate de criminologie, expertiză criminalistică și combaterea traficului cu bunuri culturale.
A fost decorat, în 2000, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” și a primit un premiu de apreciere de la Departamentul de Justiție al SUA.
(Sursa: digi24.ro)