Acuzaţii teribile planează asupra unui inginer de 36 de ani din Galaţi. Procurorii din Ploieşti l-au reţinut pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice şi şantaj.
Anchetatorii susţin că individul ar fi reuşit să convingă peste 1.000 de fete să se dezbrace în faţa camerei web. Printre ele, şi o copilă de 9 ani, care, atunci când a refuzat să-i mai facă bărbatului pe plac, a fost ameninţată de acesta ca va publica imaginile indecente, potrivit Știrile ProTV.
Procurorii au descins la domiciliul suspectului, dar şi la locului lui de muncă, în Mangalia, de unde au ridicat mai multe probe.
(Sursa: stirileprotv.ro)