Contractul pentru construcţia unui memorial Colectiv în Parcul Lumea Copiilor, din Capitală, va fi reziliat, după ce Corpul de Control al Primăriei Sector 4 a descoperit nereguli în procedura de atribuire şi în modul de derulare a lucrărilor, au declarat oficiali din primărie pentru MEDIAFAX, citează Gândul.
Primăria Sectorului 4 a oprit amenajarea peisagistică în Parcul Lumea Copiilor, care se făcea în memoria victimelor de la Colectiv. Proiectul de înfrumuseţare a spaţiului verde din zonă a fost aprobat în şedinţa din 20 februarie şi prevede plantarea a 64 de cireşi japonezi, atâţia câte persoane au murit în tragicul incendiu din seara de 30 octombrie 2015, dar şi montarea unor bănci.
Primăria Sector 4 a încheiat un contract cu S.C. Euroconstruct Group S.R.L. în valoare de 385.686,00 lei, pentru construcţia memorialului Colectiv. Contractul va fi reziliat după ce Corpul de Control a curpins într-un raport o serie de nereguli descoperite, în urma verificărilor, în modul de atribuire şi în derularea lucrărilor, au declarat oficiali din Primăria Sectorului 4, pentru MEDIAFAX.
Potrivit surselor citate, una din neregulile constatate de Corpul de Control este aceea că Direcţia de Administrare a Parcurilor şi Zonelor de Agrement din Sectorul 4 a atribuit contractul fără să fie făcută o licitaţie publică, iar astfel valoarea de 385.686,00 lei nu a putut fi comparată cu alte oferte cu preţuri mai mici.
„Documentele justificative care au stat la baza valorii estimate, respectiv antemăsurătorile- lista cu cantităţile de lucrări şi devizul estimativ, nu sunt asumate de compartimentul de specialitate (Serviciul Administrativ) din cadrul autorităţii contractante şi nu a fost consultată o bază de date cu oferte de preţ „, notează inspectorii Corpului de Control.