Pe rafturile magazinelor, între pachetele de unt, există un produs cu un ambalaj parcă anume făcut să inducă clienții în eroare. Untarul nu este ceea ce cred majoritatea celor care îl pun în coșul de cumpărături, scrie agrointel.ro.
În realitate, deși este pus lângă pachetele de unt, locul untarului ar trebui să fie între cutiile de margarină vegetală întrucât 70% din conținutul acestui produs nu a văzut laptele și este, astfel, o păcăleală să fie vândut ca un produs lactat în adevăratul sens al cuvântului.
„Am văzut pachete de unt – care de fapt nu era unt, ci scria untar și nu avea pic de lapte în el. Noi dacă permitem acestor produse falsificate în sensul corect, sau nu sunt autentice mai exact și sunt foarte ieftine în comparație cu produsele pe care producătorii români le realizează corect și cinstit, sigur că avem o mare problemă. Practic ne sabotăm producătorul român care respectă toate standardele”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Oricine nu dorește să se lase păcălit trebuie să citească eticheta unui produs. Astfel, din lista de ingrediente a untarului aflăm imediat că nu avem de-a face cu unt adevărat, deși denumirea așa ne facem să credem. Și ambalajul ne induce în eroare pentru că se poate confunda ușor cu cel al celui mai vechi și cunoscut brand de unt românesc. De fapt, untarul are 70% grăsimi vegetale nehidrogenate. În lista de ingrediente apare și untul, însă în proporție de doar 30%, alături de conservant (acid scorbic), acidifiant (acid citric) și colorant (betacaroten). Produs alimentar, untarul nu poate fi scos din rafturile magazinelor din simplul motiv că este comestibil.