Ziua NATO, marcată la Iaşi. Manifestările au loc pe esplanada Prefecturii

0
88

O serie de manifestări dedicate zilei Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) sunt organizate, astăzi, în centrul Iaşului.

 

Astfel, duminică, 3 aprilie, de la ora 10:00, vor avea loc mai multe manifestări derulate în faţa sediul Prefecturii Iaşi, la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai Ministerului Apărării Naţionale. La Iaşi, evenimentul va fi marcat în Piaţa Tricolorului din fata Instituţiei Prefectului, printr-o ceremonie care va cuprinde arborarea drapelelor României şi al NATO, concomitent cu intonarea Imnului Naţional şi al celui al Alianţei Nord-Atlantice, mesajele autorităţilor locale, defilarea Gărzii de onoare şi a muzicii militare a garnizoanei.

”Armata României a fost unul dintre pilonii aderării la NATO. Reformarea şi modernizarea instituţiei, succesul misiunilor internaţionale la care au participat militarii români au dus la consolidarea poziţiei ţării noastre în cadrul Alianţei şi la prezervarea intereselor de securitate ale României. Parteneriatele Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt din ultimii ani cu militarii ţărilor NATO, parteneriate ce au vizat pregătirea comună şi executarea misiunilor externe, au avut ca rezultat creşterea încrederii reciproce şi au fost un bun prilej pentru a ne demonstra profesionalismul”, au arătat reprezentanţii Garnizoanei Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments