Ce este şi cu ce se ocupă Black Cube, compania israeliană angajată să o spioneze pe şefa DNA

0
70

Compania Black Cube a fost fondată în 2010 în Tel Aviv de către cei doi foști ofițeri de informații israelieni, Dan Zorella și Avi Yanus şi are sucursale atât în Londra, cât și în Paris. Compania oferă servicii juridice și de intelligence.

 

 

Firma Black Cube și-a câștigat renumele reprezentând în instanță afaceriști acuzați de infracțiuni economice, iar The Wall Street Journal nota în 2015 că angajații firmei au fost implicați în operațiuni private de contraspionaj cibernetic, infiltrându-se în rețele de hackeri.

 

Totodată, conform unor surse, personalul angajat în cadrul companiei este cunoscut ca fiind în relații apropiate cu oficialii guvernului israelian și agențiile de informații din această țară.

 

În companie sunt implicați mai mulți foști ofițeri de spionaj și contraspionaj din Israel. Printre membrii Consiliului Consultativ al firmei se află mai multe presonalități:

 

Profesorul Asher Tishler este și Președinte al Colegiului de Studii Academice de Management. El activează în domeniul economic și cel al energiei. De asemenea, este consilier în cadrul Ministerul Apărării și Ministerul Infrastructurilor Naționale.

Paul Reyniers activează în domeniul financiar și este specializat în managementul de risc, investiții și piețe de capital.

Locotenent-colonel în rezervă E.J., un ofițer israelian cu o experiență de 25 de ani în forțele de informații ale armatei israeliene. Ultimul post oficial l-a ocupat ca șef al unității de elită HUMINT.  

Locotenent-colonel (rez .) Golan Malka a fost președinte de Marketing si Business Development la Nisa Systems, Divizia de Informații și Cyber și a mai deținut funcții de conducere în mai multe firme care aveau printre clienți și instituții guvernamentale israeliene, în special din domeniile securității, informațiilor.

Itiel Maayan, maior în rezervă, expert în domeniile cibernetic și IT. Deține de asemenea un post în consiliul consultattiv al Microsoft

Generalul de brigadă M.L., distins cu Premiul Apărării din Israel, are o experiență de aproape 30 de ani în armată. De-a lungul carierei a comandat mai multe unități de cercetare avansată. A mai deținut și posturi de conducere în industria high-tech din Israel.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments