STENOGRAME. Metodele de lucru ale unui interlop. Adrian „Beleaua” Corduneanu către agentul de vânzări: „Eşti un şoricel mic pentru mine!”

0
1084

Noi detalii explozive apar în dosarul în care Adrian Corduneanu, supranumit „Beleaua”, este acuzat că a şantajat un agent de vânzări. Angajatul ar fi fost obligat să redirecţioneze clienţii către firma controlată de un apropiat al interlopului şi să vândă beton la un preţ impus de acesta. Pentru a fi mai „eficient” agentul de vânzări era terorizat cu mesaje şi telefoane de ameninţare.

 

Procurorii susţin că, P.T., care vindea betoane pentru o firmă din Iaşi, a fost contactat, în 2015, de Ionel Bogdănici, zis Nelu, un apropiat al lui Adrian Corduneanu, care avea o societate de construcţii civile. Bogdănici i-ar fi propus agentului să colaboreze pentru turnarea de beton la construirea unor imobile în zona Valea Adâncă, iar apoi i-a cerut să direcţioneze clienţii firmei la care lucra către el, motivând că are preţuri mai bune şi acordă un comision mai mare. La una dintre întâlniri a participat şi Adrian Corduneanu care ar fi fost prezentat de apropiatul său ca un intermediar care va obţine betonul de la angajatorului lui P.T. la un preţ mai bun. „Inculpatul Coduneanu Adrian a afirmat că va cumpăra metrul cub de beton la preţul de 180 de lei şi, împreună cu inculpatul Bogdănici Ionel vrea să-l valorifice, în funcţie de client, la preţul de 230-240 de lei/mc, din care urmau să îi ofere lui P.T. suma de 10 lei pentru fiecare mc de beton. Din momentul în care în această înţelegere a intervenit inculpatul Corduneanu Adrian, acesta din urmă a preluat controlul tranzacţiilor, lucru pe care i l-a comunicat pe un ton impunător pesoanei vătămate”, susţin procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Aceştia precizezază că partea vătămată nu s-ar fi opus colaborării cu cei doi inculpaţi de frică, ştiind că nu l-ar fi putut refuza pe Adrian Corduneanu fără repercursiuni.

Ulterior, interlopul l-ar fi ameninţat de mai multe ori pe agentul de vânzări pentru a-l obliga să îi ofere lui şi lui Bogdănici toate lucrările (turnările de betoane) de care afla.

 

220 de lei pentru un metru cub de beton

Procurorii susţin că, de frica lui Adrian Corduneanu, victima contacta clienţii, Ionel Bogdănici se înscria în caietul de comenzi al firmei la care lucre agentul de vânzări, ca şi cum ar fi comanda sa. Ulterior, P.T. încasa banii de la client conform negocierii, la preţul impus de Adrian Corduneanu de minim 220 de lei.

“De menţionat că materialul pleacă de la firma SC ….  (firma la care era angajat agentul de vânzări –n.r. )cu suma de 180 de lei. Comenzile pe care figurează inculpatul Bogdănici Ionel sunt trecute pe diferie firme, nefiind stabilit până în prezent modul de facturare al comenzilor la client”, susţin procurorii.

Aceştia mai arată că, pe fondul unei datorii pe care patronul firmei la care lucre agentul de vânzări o avea la Adrian Corduneanu, acesta din urmă obţinuse controlul pe activităţile şi încasările societăţii.

“Pe de o parte inculpatul Corduneanu Adrian, prin intermediul inculpatului Bogdănici Ionel, controlează comenzile din firmă, asigurându-se că există lichidităţi pentru a putea încasa dobânda lunară şi, eventual creditul. Pe de altă parte, urmare a constrângerii exercitate  asupra persoanei vătămate P.T., şi-a asigurat încă o sursă de venit, preluând comenzile obţinute de acesta, pentru care încasează preţul negociat- de minim 220 de lei mc beton- şi predă în firmă preţul minim de 180 de lei mc”, spun procurorii.

Astfel, pe 28 martie, P.T., le-a remis lui Bogdănici şi Corduneanu o comandă de turnare de beton în localitatea Horpaz. Agentul de vânzări a primit de la client 3.080 de lei pentru 14mc de beton la preţul de 220 lei/mc şi apoi banii i-ar fi fost trimişi lui Bogdănici, urmând să ajungă la Adrian Corduneanu.

În 29 martie, când Adrian Corduneanu şi Ionel Bogdănici ar fi ajns la concluzia că la firma la care lucra agentul sunt turnări de aproximativ 100 metri cubi, l-ar fi contactat pe acesta pentru a le preda lucrări mari. „Consideră că este neverosimil faptul că turnările sunt achitate în avans sau prin bancă, adresând ameninţări persoanei vătămate cu reperscursiuni extreme pentru că refuză să colaboeze cu ei”, susţin anchetatorii.

 

Discuţie din 29 martie, ora 12.11 inte P.T. şi Adrian Corduneanu (AC)

(…) C.A. Ah! Când… te mai înteb şi eu îţi dau mesaj şi alea să mai văd ce alea, un mesaj scurt da, frăţioru! Nu e azi e pentru mâine! Cutare! Ne înţelegem măcar din mesaj sau ce fac? Trebuie să vin să fac circ!

P.T.Am înţeles!

C.A. Să alea, să vadă lumea că alea! N-o vorbit destul de …ţinem legătura, mai te întreb şi eu când alea! Cutare, cutare!

P.T. Am înţeles! Dar i-a zis…

C.A. DA,

P.T. DA, DA! Dar i-am zis lui Nelu că aştept(neinteligibil)

C.A. Mi-a zis în mare!

P-T-: da!

C.A. Sau astea care cu băncile cu alea, nu-i problemă, că îţi dai seama că doar te cred că doar n-o să fii nebun tot să mă minţi şi să verific o din asta care e cu băncile, să te ghicesc o dată că nu e cu banca… şi să începem iar…urâte! Că eu mă ştiu…Ah! În secunda unu o rezolv imediat cu tine şi nu-mi trebuie nimic, nu fac nimic. E numai vorba de orgoliu şi de cuvânta cum între noi!

PT: Am înţeles!

C.A.: Nu încălzeşti pe nimeni cu bani, cu alea! Le iau în p…! E vorba de caracter, de respect şi alea! Adică dacă ne mai minţim şi noi iarăşi alea, când ai zis destul de bine şi am zis şi eu! Frate, mănânci şi tu acolo, mănânc şi eu, ce putem şi noi acolo!

PT: Da!

CA: Ai înţeles? Doar nu vrea nimeni gratis, nimic. Nu alea, nu nimic!

PT: Am înţeles!

CA: Adică să nu te pună dracul, tot cu faze de-a tale cu băncile, ba e prin bancă, ba e prin alea. Să ghicesc o dată că nu e cu banca! Ai înţeles?

PT: Am înţeles!

CA: Asta te pun în temă! Că după aia, tac şi gura şi…o să se întâmple o nenorocire mare şi nu ştii de unde vine! Că n-o să vin eu să-ţi crăp capul pentru ce? Alea! Fac eu belea pentru tine? Eşti un şoricel mic pentru mine! Ai înţeles? Dar ar fi duşmănia, că mă minţi şi că ai tupeu fantastic şi nu ţi-e frică de nimic, şi ţi-o fac pe dos de nu ştii ce e cu tine! O să stai numai în ghips toată vara! Dar nu vreau! Vreau atât, pur şi simplu vezi-ţi de ale tale, vezi-ţi de familie, fă ce vrea p… ta, fă să-ţi fie bine şi ţie…! Nu ţi-am zis asta destul de clar? Nu mă interesează ce, cum, ce, îţi faci tu talentul tău! Dar când şi când, nu vine de la sine, dă-ne şi nouă acolo câte o comandă! (….)

C.A.: O să te mai sun o dată (neinteligibil) mă fac că plouă, nu mă fac că nu ştiu că nu mi-ai răspuns şi o să te trezeşti deodată pe mine călare pe tine şi o să vezi ce iese atunci! Şi de ce? Pentru ce? Că eşti tu căpos sau eşti arogant şi nu răspunzi la mesaj? Într- adevăr îţi dau crezare poţi să fii pe dealuri, pe alea nu răspunzi pe secundă, dar îmi răspunzi imediat că doar iei telefonul! Cu telefonul faci comenzi, faci bani, faci legăturile …cu betoanele cu alea!

PT: Da!

CA: Şi doar îmi vezi şi mie mesajele! Dar nu-ţi mai dau, o să-ţi dau unul şi alea. Când e să fie , nu că doar ai văzut că nu mă interesează şi nu-ţi dau telefoane ziua sau mesaje.

PT: Bine. Am înţeles!

CA: Adică să colaborăm, să alea. Nu, eu colaborez, cu ăla ţii legătura cu ăla, că doar am zis, papă frate şi tu şi fă-ţi talentul, Doamne Ajută, sănătate la familie, la fată! Dar dacă tu mă disperi şi alea şi o cauţi frate. Nu-mi dai mot
ive? Nu e mai bine că-ţi spun şi să ştiu că ţi-am zis şi te-am pus în temă, decât să nu vorbesc şi să fac alte prostii?

(…)

C.A.: Şi ţi-o zic din inimă! Ce-ţi doresc eu ţie, să-mi dea Dumnezeu mie şi la familie!

P.T: OK, am înţeles!

CA: Dar numai să nu fii căpos cu mine, că nu e bine, nu-s omul potrivit că…eu ştiu să fiu bun, bun, dar şi nebun, rău! (….)

În 30 martie şi 2 aprilie P.T. ar fi trimis lui Corduneanu, prin intermediul lui Bogdănici, aproape 8.000 de lei pentru două comenzi onorate la Miroslava şi Bârnova. După ultima tranşă de bani primită, anchetatorii i-au ridicat pe interlop şi pe apropiatul său dintr-un bar din zona Tudor Vladimirescu.

A doua zi Judecătoria Iaşi a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru 30 de zile. Decizia a rămas definitivă, în 6 aprilie, după ce Tribunalul Iaşi a respins contestaţiile formulate de Corduneanu şi Bogdănici.

Cei doi au susţinut atât în faţa procurorilor, cât şi a judecătorilor că sunt nevinovaţi.

„Considerăm că soluţia este nelegală.  Urmează să desfăşurăm activităţile necesare pentru a depune probatoriul care să dovedească susţinerile clienţilor noştri”, a declarat pentru 7EST Anca Drăgoi, avocata lui Bogdănici.

 

Citeşte şi Adrian Corduneanu, săltat de mascaţi într-un dosar de şantaj

 

Înţepat cu cuţitul

T.P. ar fi fost constrâns şi să-i ofere lui Adrian Corduneanu 1.000 de euro şi 30.000 de lei. Agentul le-ar fi povestit anchetatorilor că a fost lovit cu palmele de interlop şi înţepat cu un cuţit în picior.

„(…) Inculpatul Corduneanu Adrian l-a lovit pe P.T. cu palmele peste urechi şi l-a ameninţat cu un cuţit cu care l-a înţepat în picior, afirmând „Frate, nu-i bine şi ştiu unde să-l bag să te fac franjuri şi nimeni nu are ce să-mi facă. Ştiu că sunt urmărit de Poliţie din scara vecină de la etajul 4, dar nu au ce să-mi facă”, precizeză procurorii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments