Coaliţia pentru Educaţie: „Planul cadru pentru gimnaziu – un compromis care nu răspunde cerințelor actuale”

0
109
FOTO: adevarul.ro
Poză simbol
Federaţia Coaliţia pentru Educaţie”consideră că structura noului plan-cadru pentru gimnaziu aprobat de Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice este un compromis care arată clar că sistemul nu este pregătit să facă o schimbare majoră şi că lipsesc în continuare o viziune și o strategie pe termen lung.

 

De aceea, dintre cele cinci direcții strategice de acțiune propuse de Coaliția pentru Educație, cu orizont de timp 2025, calitatea resurselor umane este prioritatea numărul unu, punându-se accent pe pregătirea profesorilor. Ca urmare, în data de 21 aprilie, Coaliția pentru Educație organizează o audiere publică pe tema formării inițiale a cadrelor didactice, la care sunt invitați să participe toți actorii interesați.“Vom solicita repetat decizii care să încurajeze intrări de profesori de calitate în sistem. România are nevoie de profesori competenți, motivați, autonomi, respectați și încurajați să învețe. Concluziile dezbaterilor vor fi centralizate şi vor constitui fundamentul pentru propunerile viitoare de modificare legislativă în domeniul educaţiei”, declară Daniela Vişoianu, preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie.

 

  • “Părinţii, elevii şi comunitatea trebuie să aleagă cursurile opţionale

Pe de altă parte, Federaţia Coaliţia pentru Educaţie îşi exprimă dezamăgirea pentru faptul că, nici în anul 2016, nu se găsesc soluţii viabile pentru inter și transdisciplinaritate şi consideră că încăpăţânarea sistemului de a nu avea resurse umane competente pentru astfel de abordări va crea efecte majore în nevoile de formare a unor generații cu interes pentru cercetare, dezvoltare și inovare.“Noi considerăm că opționalele, alegerile dintre cele 26 și 34 de ore săptămânale, trebuie să fie ale părinților și elevilor, ale comunității, în funcție de resurselor umane de calitate care au un angajament față de acea școală, față de comunitate. Spațiul școlar al opționalelor nu mai trebuie folosit pentru completarea normelor didactice ca o prelungire a orelor din trunchiul comun”, afirmă Daniela Vişoianu, preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie.

 

“Regretăm absența unui mesaj clar, fără ambiguități, din partea Ministerului, față de experții care vor alcătui programele școlare: care sunt așteptările față de școală, față de profesorul de istorie, de exemplu? Am văzut deja din consultările aupra planului-cadru că nu este suficient să punem în dezbatere un document deja scris, chiar cu variante, sub presiunea majoră a timpului. Ce <<contract>>, ce obiective vor avea profesorii care vor răspunde anunțuluiMinisterului Educației, în vederea constituirii grupurilor de lucru pentru elaborarea curriculumului pentru disciplinele/domeniile de studiu obligatorii din învățământul gimnazial?”, mai spune reprezentanta Coaliției.

 

Federaţia este de părere că definirea cadrului, a viziunii, valorilor și principiilor care să stea la baza activităților de proiectare a programelor școlare pentru gimnaziu trebuie transmise de la începutul procesului și că un criteriu de selecție trebuie să fie alinierea la scopul comun – care trebuie să fie interesul elevului, al copilului.

 

Totodată, Coaliţia pentru Educaţie susține un curriculum naţional construit coerent, corelat orizontal şi vertical, axat pe următoarele principii:

  • racordarea experiențelor de învățare proiectate la dezvoltarea profilului educaţional al elevului centrat pe responsabilitate, cooperare, proactivitate, reflexivitate, respect;
  • utilizarea pe scară largă a învățării centrate pe proiect și pe probleme/soluții, pentru a stimula creativitatea și decizia asumată la nivelul elevilor;
  • includerea de procese de învățare între egali, astfel încât elevii să învețe unii de la ceilalți.

 

  • “Orele de consiliere şi dezvoltare personală trebuie luate în serios şi avem nevoie de personal specializat pentru acest curs

În acelaşi timp, Coaliția pentru Educațiesubliniază importanţa orei de consiliere și dezoltare personală, câte o oră pe săptămână, prinsă în trunchiul comun, din clasa a V-a până în clasa a VIII-a. De asemena, consideră că profesioniștii care vor susține aceste ore trebuie să aibă alt cadru de referință pentru intrarea în sistem decât actualul sistem de titularizare. Pentru realizarea acestor obiective, Coaliţia pentru Educaţie susține:

  • Introducerea unui profil al acestor “profesori”, care vor avea mai degrabă titlu de “consilier”;
  • un mecanism de recrutare și selecție bazat pe competențe și inclusiv apropierea de comunitate;
  • o analiză a eventualei relații dintre ei și școala în care sunt, inclusiv păstrarea sau nu a unui raport de subordonare față de centrele județene de resurse educaționale;
  • posibilitatea de norme parțiale sau contracte de muncă cu timp parțial, dacă aceștia aleg să fie parte dintr-o comunitate chiar izolată;
  • renunțarea la așa zisa normare de un consilier la 800 de elevi.

 

“Considerăm că rolul consilierilor în școală este esențial pentru realizarea unui sistem de mentorat – îndrumare privind managementul vieţii personale şi al evoluţiei în carieră, focalizat pe fiecare elev în parte și pe grupuri de elevi și am vrea să vedem viziunea decidenților despre cum asigură condițiile de muncă pentru ca acest rol să se împlinească. Atunci când ne-am asumat să monitorizăm coerența politicilor de dezvoltare a curriculumului la decizia școlii am dorit să accentuăm importanța dezvoltării de curriculum inclusiv la nivelul școlii și al comunității. Curriculumul național unic nu poate răspunde cerințelor principiului de egalizare a oportunităților decât prin extinderea curriculumului la decizia școlii. Prin menținerea procentului real mic al curriculumului la decizia școlii cresc inegalitățile școlare și se reduc posibilitățile de valorificare a talentelor, oriunde s-ar afla ele”, conchide Daniela Vişoianu, preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie.

 

Proiectul de formare și dezvolt
are a Coaliției pentru Educație este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul este susținut de către Asociaţia C4C – Communication for Community, Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică și Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments