Mihail Vlasov, împăratul Penitenciarului Vaslui. E mai tare ca Fenechiu

0
106

Mihail Vlasov, fostul şef al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), nu se dezminte. Scãpat de încã o condamnare într-un dosar de luare de mitã, dupã ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au achitat, pe motiv cã nu existã probe cã inculpatul a săvârşit infracţiunea de dare de mitã, “Împăratul” nu ezită să-şi dea în petic în puşcăria de la Vaslui unde beneficiază de regim semi-deschis, alături de fostul său aliat politic Relu Fenechiu.

 

Mihail Vlasov îşi ispăşte pedeapsa cu închisoare, după ce a fost condamnat într-un alt dosar, la Penitenciarul Vaslui, considerat cel mai modern din ţarã, cu regim semideschis. Vlasov a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţã, scrie Vremea Nouă.

 

Se pare cã şi fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României a avut un parcurs asemãnãtor cu cel al lui Relu Fenechiu. Dupã ce a ispăşit o fracţiune de pedeapsã şi a putut sã treacã la regim semideschis, Vlasov a ales Penitenciarul Vaslui. Aici duce viaţă bunã, a fost vãzut de câteva ori pe holurile Policlinicii, la control, pentru cã suferã de diabet, dar a vizitat şi cabinetul medicului psihiatru. Cei care au intrat în contact cu el povestesc fiţele de vedetã ale lui Vlasov şi impertinenţa cu care trateazã gardienii închisorii vasluiene. Astfel, atunci când primeşte medicaţia, Vlasov are pretenţii ca asistenta medicalã care i le dã sã poarte mănuşi chirurgicale şi se plânge cã are inamici care vor sã îl otrãveascã.

 

În aprilie 2014, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecatã pe Mihail Vlasov, dupã ce acesta a fost denunţat de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki. De la omul de afaceri, Vlasov a cerut un milion de euro şi a fost prins în flagrant, într-un restaurant din Bucureşti, în timp ce primea 200.000 de euro. În schimbul banilor, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a României a promis cã îşi va folosi influenţa asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângã CCIR, cu soluţionarea unui dosar în care Gheza avea calitatea de pârât-reclamant şi cã îi va determina pe aceştia sã dea o soluţie favorabilã.

 

Celãlalt deţinut de lux din Penitenciarul Vaslui, Relu Fenechiu, a fost trimis în judecatã în 2012, de cãtre procurorii DNA, în dosarul “Transformatorul”, acesta fiind acuzat cã a vândut, prin firmele sale, transformatoare şi întrerupãtoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi cãtre Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrică Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. Alãturi de el a mai fost condamnat şi fratele acestuia, Lucian Fenechiu, iar instanţa a decis recuperarea prejudiciului de la cei doi fraţi, de peste 5,6 milioane de lei.

 

(Sursa: VRN.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments