Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) reînnoieşte programul de Rezidenţe FILIT pentru traducători. Şi anul acesta, şase traducători străini din limba română într-o limbă străină vor beneficia prin intermediul acestuia de transport, cazare timp de o lună, precum şi o sumă forfetară. Inițiativa aparţine Muzeului Național al Literaturii Române Iași, fiind sprijinită de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Muzeul Brăilei Carol I, Primăria Miroslava și, pentru prima dată, o persoană particulară din Iași.
Rezidențele, destinate traducătorilor din limba română într-o limbă străină, sunt organizate în strânsă legătură cu locuri simbolice și nume mari ale literaturii, respectiv Mihai Eminescu (la Ipotești), Societatea „Junimea” (Iași), Panait Istrati (Muzeul Brăilei), Dimitrie Anghel (Miroslava). O atenție sporită va fi acordată proiectelor legate de patronii muzeelor literare ieșene.
„Rezidențele FILIT s-au dovedit un proiect foarte inspirat, cu rezultate concrete, de impact. În urma lor, Editura Muzeelor Literare a publicat numeroase traduceri ale clasicilor, pe care le-a prezentat la târguri de carte sau evenimente la Paris, Bologna, Torino, Ierusalim, Londra, Budapesta, Sofia sau Ierusalim. Traducătorii străini sunt, la rândul lor, încântați de existența acestui proiect. Comunitatea ieșeană reacționează, de asemenea, foarte bine, primim solicitări de colaborare, chiar și de la persoane private, care sunt dispuse să ofere găzduire traducătorilor. Este minunată această implicare. Cred că, în acest moment, Iașul este polul cel mai efervescent și eficient din România în sprijinirea traducătorilor străini.” a declarat Dan Lungu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
Structura rezidenţelor de traducere este următoarea:
a) 2 rezidenţe FILIT la „Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi”, Iaşi.
b) 1 rezidenţă FILIT la „Memorialul Ipoteşti”, Botoşani, comuna Mihai Eminescu, Ipoteşti;
c) 1 rezidenţă FILIT la Muzeul Brăilei „Carol I”;
d) 1 rezidenţă FILIT la Miroslava, Primăria Miroslava;
e) 1 rezidenţă FILIT la Iași, partener privat.
Fiecare rezidenţă se derulează pe o perioadă de 30 de zile, între 1 iulie – 31 octombrie 2016, într-un interval ales de către traducătorul căruia i se acordă rezidenţa. Valoarea rezidenţelor include transportul tur-retur, cazarea pentru o perioadă de 30 de zile, precum și o sumă forfetară de 2.000 de lei.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentație în limba română:
- formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro;
- copie după cartea de identitate;
- recomandare din partea unei personalități culturale din România;
- numele proiectului de traducere și o scurtă descriere (max. 2000 de semne);
- curriculum vitae;
- lista traducerilor publicate.
Beneficiarul rezidenței are obligația de a traduce un număr de 20 de pagini din lucrările unui autor/scriitor al cărui nume se leagă de unul dintre muzeele componente MNLR Iași, de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu sau de Muzeul Brăilei. De asemenea, în momentul publicării traducerii, el trebuie să menționeze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul rezidenței FILIT pentru traducători.
Perioada de înscriere este 8 aprilie– 8 mai 2016, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa [email protected]. Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 9-15 mai 2016, iar rezultatele vor fi anunţate la data de 16 mai 2016.