Ziua mondială a romilor, marcată și la Penitenciarul Iași

0
100

În săptămâna 04 – 08 aprilie 2016 personalul Serviciului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Iaşi a susţinut proiectul de activitate „8 aprilie – Ziua mondială a romilor”, sub formă de dezbateri şi concursuri tematice, la care au luat parte deţinuţii din regim închis care şi-au manifestat dorinţa de a participa la eveniment.

 

Scopul acestei activităţi l-a reprezentat eliminarea stereotipurilor etnice şi dezvoltarea unor relaţii nediscriminatorii, prin cunoaşterea istoriei şi a tradiţiei, precum şi prin înţelegerea modului de viaţă specific unei anumite comunităţi etnice.

 

Organizarea unor activităţi prin care se sărbătoresc persoanele de altă etnie, care execută pedepse privative de libertate în unităţile penitenciare, constituie un bun prilej de cunoaştere şi înţelegere a modului de viaţă a acestora, în încercarea de a depăşi sau limita diferenţele de natură socială şi culturală, fiind urmărită totodată şi valorizarea obiceiurilor şi tradiţiilor acestei etnii.

 

„Ziua Internaţională a Romilor” se sărbătoreşte în fiecare an, la începutul lunii aprilie. Ideea de a marca o astfel de zi a luat naştere la Londra, în 8 aprilie 1971, la primul „Congres Internaţional al Romilor”, când au fost adoptate: cântecul „Gelem, Gelem”, ca imn al romilor de pretutindeni.

 

În România se marchează ziua de 8 aprilie ca „Sărbătoare a etniei romilor din România, adoptată de Parlamentul României”. La finalul activităţii, tuturor participanţilor li s-a testat nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor de comunicare dobândite în cadrul proiectului educativ,  prin aplicarea unui chestionar cu itemi din materialul prezentat.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments