Percheziții de amploare într-un complex de apartamente din centrul Bruxellesului

0
64

Poliţia belgiană, sprijinită de lunetişti, efectuează percheziţii într-un complex de apartamente din cartierul Etterbeek din centrul Bruxelles-ului, relatează Reuters în pagina sa electronică, adăugând că locatarii imobilului au fost evacuaţi.

Clădirea, la parterul căreia se află un magazin, a fost izolată de către poliţie, iar experţi criminalişti au fost văzuţi intrând în clădire. Poliţia a anunţat că în zonă au fost amplasaţi şi trăgători de elită. Pe de altă parte, autorităţile belgiene au arestat în noaptea de vineri spre sâmbătă un al şaselea bărbat, pe lângă cei cinci reţinuţi anterior în cadrul investigaţiilor privind atacurile teroriste de la Paris şi Bruxelles, după cum relatează presa belgiană citată de DPA, potrivit Adevărul.

Vineri, procurorii federali au anunţat că l-au arestat pe Mohamed Abrini, un suspect-cheie în atacurile teroriste din noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morţi, precum şi alţi patru suspecţi. Aceştia sunt anchetaţi pentru legături cu atacurile comise la Bruxelles pe data de 22 martie, în care 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi în jur de 300 au fost rănite. Postul de televiziune VRT şi cotidianul „De Standaard“ au relatat că cea de-a şasea persoană arestată este Bilal El Makhoukhi, un bărbat condamnat anul trecut într-un proces amplu împotriva membrilor grupării teroriste Sharia4Belgium.

 El Makhoukhi a fost condamnat la cinci ani de închisoare, însă a fost eliberat anticipat, potrivit surselor citate, preluate de agerpres.ro. Între timp, guvernul belgian a decis sâmbătă să crească finanţarea pentru securitate, precum şi să aloce bani pentru sprijinirea sectoarelor economice lovite de atacurile de la Bruxelles, în contextul finalizării proiectului de buget.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments