Mircea Albulescu, înmormântat cu onoruri militare la cimitirul Reînvierea din București

0
117

Actorul Mircea Albulescu a fost înmormântat, duminică, cu onoruri militare, la cimitirul Reînvierea din Capitală.  La înmormântare au fost prezente circa 100 de persoane, membri ai familiei, foşti colegi de scenă, simpatizanţi precum şi militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, transmite jurnalul.ro.

Mircea Albulescu deţinea ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer – categoria D, ”Arta spectacolului”.  Colegii de scenă ai lui Mircea Albulescu şi l-au amintit pe artist sâmbătă, la Teatrul Naţional Bucureşti TNB, şi au vorbit despre acesta ca despre un „monument de cultură”, dar şi un „spartan” care nu a arătat zeci de ani semnele unei boli cronice de care suferea. 

I-au adus un ultim omagiu colegi precum Monica Davidescu, Ileana Stana Ionescu, Stela Popescu, Ovidiu Cuncea, George Mihăiţă, dar şi medicul Dana Safta şi fostul preşedinte Ion Iliescu.  Au trimis coroane de flori pentru a onora memoria artistului, printre alţii, premierul Dacian Cioloş, Ministerul Apărării Naţionale şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

 

 

(Sursa: jurnalul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments