Cu exact 141 de zile înaintea atacului din 13 noiembrie 2015, Nicolas, un francez revenit din Siria, avertizase Direcţia Generale a Securităţii Interne (DGSI) că un anume Abdelhamid Abaaoud era pe cale să organizeze o operaţiune care „viza Franţa”.
La 24 iunie 2015, cu patru luni şi 20 de zile înaintea atentatelor de la Paris care au provocat moartea a 130 de persoane şi rănirea altor câteva sute, un individ avertizase că se pregăteşte un carnagiu în Franţa şi în Belgia, relatează publicaţia Le Journal du dimanche.
El nu ştia unde şi nici când. Dar afirma că Abaaoud, un jihadist belgian, care se ilustrase pe reţelele de socializare târând corpuri ale victimelor în spatele unei maşini 4×4 în Siria, primise permis să ucidă în Europa.
Nicolas, 31 de ani, revenea din Siria. După 16 luni petrecute la Raqqa şi în câmpia Fallujah, dezgustat de ceea ce văzuse şi trăise, cel puţin aceasta este ceea ce afirmă el, se predase autorităţilor turce, care l-au repatriat imediat în Franţa.
Ceea ce trebuia să fie o audiere de rutină pentru agenţii Direcţiei Generale a Securităţii Interne s-a transformat într-o predicţie macabră.
Agenţii DGSI îi interoghează în mod curent pe tinerii reveniţi în ţară din zone de conflict şi l-au interogat şi pe acesta, dar nu se ştie câtă credibilitate au acordat informaţiilor sale, mai ales că el voia să negocieze divulgarea lor în schimbul libertăţii sale.
(Sursa: ziare.com)