Gabriel Oprea la DNA, citat în dosarul DIPI: „Nu am cerut niciodată antemergător”

0
110

Fostul vicepremier Gabriel Oprea s-a prezentat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat în dosarul DIPI. La ieşirea din sediul DNA, Gabriel Oprea a reafirmat că este nevinovat şi a admis că s-a prevalat de dreptul la tăcere.

 

„Nu am cerut niciodată antemergător, am avut ceea ce au avut toţi miniştrii de interne, în baza unui plan de măsuri din anul 2000. În ceea ce priveşte maşina de la DIPI v-am mai spus… au fost achiziţionate peste 5.000 de maşini. Erau necesare în Ministerul de Interne. Vedeţi contextul de securitate. (…) Mi-am făcut datoria, sunt nevinovat. Răspund tot timpul chemărilor procurorilor”, a declarat Oprea, potrivit Radio Iași.

 

În 2 martie, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de fostul vicepremier Gabriel Oprea pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul în care sunt cercetaţi şi foşti şefi ai Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

„Luând cunoştinţă de rezultatele supunerii la vot de către plenul Senatului, la data de 24 februarie 2016, a cererii transmise de DNA (cerere de încuviinţare a urmăririi penale), procurorii (…) au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Oprea Gabriel, în prezent senator în Parlamentul României, care a îndeplinit funcţiile de viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, se arată într-un comunicat al DNA.

 

DNA a precizat că, în 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul DIPI, şi Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

„Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei. În perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziţionat în modalitatea de mai sus”, susţin procurorii.

 

Pe data de 15 februarie, DNA a anunţat că s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI cu rang de secretar de stat, pentru complicitate la abuz în serviciu şi două infracţiuni de deturnare de fonduri.

 

În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal Gabriel Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului juridic DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Marian Dănuţ Iacob, comisar şef, la data faptei şef al Diviziunii Administrative în DIPI, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (trei acte materiale), şi Nelu Zărnică, chestor principal de poliţie, la data faptei adjunct al şefului DIPI cu rang de subsecretar de stat, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (două acte materiale).

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments