Lucian Toma, un tânăr de 20 de ani din municipiul Huşi, alături de alte două fete, ambele eleve la un liceu din acelaşi oraş, au fost trimişi în judecată de procurori, după ce au realizat fotografii indecente cu o minoră care practica videochat-ul şi pe care, ulterior, le-a distribuit pe internet.
Povestea a început în anul 2011, atunci Lucian Toma a cunoscut o fată de 15 ani ce locuia într-o comună limitrofă municipiului Huşi, şi cu care a purtat de mai multe ori discuţii prin intermediul videochat-ului.
După un timp, tânărul i-a cerut fetei să se dezbrace şi, folosindu-se de funcţia „Print Screen“ a calculatorului, acesta a realizat un set de capturi în care minora apărea în ipostaze indecente. Huşeanul a trimis fotografiile altor două fete, eleve ale unui liceu din Huşi care, la rândul lor, au prezentat capturile foto unor rude de-ale minorei.
„Tânărul a fost cercetat pentru producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, prevăzute de art. 51 alin. 1 din Legea 161/2003. Cele 2 tinere au fost cercetate conform aceluiaşi act normativ, pentru infracţiunea de răspândire de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice“, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Cercetările în acest caz au fost efectuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Vaslui. Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a celor 3 tineri, dosarul fiind înaintat la Tribunalul Vaslui. Pentru aceste infracţiuni, legea din România prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 12 ani.
(Sursa: adevarul.ro)