Noul antrenor al CSMS Iaşi, Marius Lăcătuş, a fost prezentat oficial de conducerea grupării din Copou. Tehnicianul în vârstă de 49 de ani a explicat de ce a ales să vină la Iaşi, după o pauză de aproape doi ani, în care nu a mai antrenat nicio echipă.
„Am ales Iaşul pentru faptul că este o echipă de tradiţie a fotbalului românesc, este un club care a dat foarte mulţi jucători de valoare, un club care la ora actuală, spre bucuria noastră, din punct de vedere financiar are stabilitate, cu bază sportivă foarte bună de pregătire. Este totuşi o oportunitate de a reintra în circuit”, a spus Marius Lăcătuş, antrenorul CSMS Iaşi.
Fosta glorie a Stelei a vorbit şi despre nivelul de pregătire la care se află echipa moldavă în acest moment: „Eu nu cred că sunt probleme de ordin fizic. Nu cred pentru că mi-a pus Adi la dispoziţie tot ceea ce s-a făcut în perioada de pregătire şi perioada competiţională şi, în mod normal nu ar trebui să fie probleme de ordin fizic. Probabil sunt probleme mai mult de ordin psihic, al neîncrederii în forţele proprii.”
Deşi programul din această săptămână al echipei cuprindea efectuarea unui stagiu de pregătire în afara Iaşului, Marius Lăcătuş a renunţat la această idee: „Aici ai la dispoziţie şi condiţii de pregătire foarte bune şi masă şi nu în ultimul rând şi jucătorii la rândul lor, după aceste rezultate, eu cred că o perioadă alături de cei dragi, de familie, de copii, cred că le prinde mult mai bine decât un cantonament undeva închişi sub cheie şi să vadă în fiecare dimineaţă aceeaşi faţă. „
Din staff-ul tehnic al lui Marius Lăcătuş fac parte secunzii, Ioan Nogy şi Adrian Kereszy, antrenorul de portari, Benone Dohot, iar în curând va veni şi un preparator fizic.
(Sursa: digi24.ro)