Judecătorii Viorel Munteanu şi Costică Diţă au revocat măsura controlului judiciar pentru Andrei Trofim şi Mihăiţă Mincioagă, condamnaţi la 17, respectiv 18 ani de închisoare, pe fond, de Tribunalul Bacău, pentru uciderea şi tâlhărirea omului de afaceri băcăuan Valeriu Damian, scrie „Adevărul”.
Magistratul Munteanu a mai fost implicat şi în alte decizii controversate, cum ar fi eliberarea din arest preventiv a celor şapte indivizi din Vaslui care au violat cu bestialitate o fată din Vaslui.
Doi dintre inculpaţii condamnaţi de Tribunalul Bacău la pedepse grele, de 17 şi 18 ani de închisoare, au fost lăsaţi în libertate, ridicânduli-se chiar şi cea mai blândă măsură, cea a controlului judiciar. Magistraţii Viorel Munteanu şi Costică Diţă au decis, luni, revocarea controlului judiciar pentru Andrei Trofim şi Mihăiţă Mincioagă, judecaţi în dosarul uciderii omului de afaceri Valeriu Damian, în care mai sunt inculpaţi şi câţiva lideri ai lumii interlope din Republica Moldova şi Ucraina. În vara lui 2015,Tudor Druţă şi Grigore Druţă, fraţii lui Ion Druţă, zis Pisateli, au fost eliberaţi din arest, deşi cei doi primiseră, pe fond, câte 17 ani şi 8 luni pentru aceeaşi crimă. În scurt timp, autorităţile române le-au pierdut urma, iar aceştia nu au mai fost localizaţi nici până în ziua de astăzi.
Judecătorul Viorel Munteanu, după absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii, în 2010, a ajuns procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Ulterior, în 2012, a fost numit judecător la Judecătoria Moineşti, apoi la cea din Bacău. Magistratul a promovat la Tribunalul Vaslui, în urma concursului organizat de CSM, în 2014. În aprilie 2015, a fost numit preşedinte al Secţiei Penale a instanţei vasluiene. Din acesta postură, ca judecător, s-a opus arestării unor medici acuzaţi de şpagă şi a dispus revocarea arestului preventiv pentru patru dintre cei şapte violatori din Văleni care, în noiembrie 2014, au violat şi pânî la leşin o elevă navetistă din judeţul Vaslui. La scurt timp de la această decizie, magistratul a fost promovat la Curtea de Apel Iaşi. Nici aici nu a stat prea mult. Pe 18 decembrie 2015, se mută la Bacău, ca preşedinte al Judecătoriei Buhuşi, de unde se transferă la Curtea de Apel Bacău, în februarie 2016.
Din completul care i-a eliberat pe Mihăiţă Mincioagă şi Andrei Trofim a făcut parte şi judecătorul Costică Diţă, fost preşedinte al Tribunalului Vrancea, care a ajuns, în 2014, la Curtea de Apel Bacău.
(Sursa: adevarul.ro)