Jobul perfect. 70 de deputaţi, zile de concediu plătit din februarie şi până acum

0
66

Peste 70 de deputaţi au cerut şi au primit, prin bunăvoinţa colegilor din conducerea Camerei, zile de concediu din februarie până acum. Libere la care se adaugă vacanţa de vară de două luni, cea de iarnă de o lună, dar şi cele ocazionale de sărbători legale şi de campaniile electorale.

 

În fiecare săptămână, conducerea Camerei Deputaţilor aprobă câteva cereri de concediu. Oricum aleşii ajung în Palatul Parlamentului nu mai mult de trei zile din şapte. În rest, au activităţi în teritoriu.

 

„Eu nu-mi aduc aminte de o decizie de concediu a parlamentarilor în ultimii 26 de ani. Fiecare cetăţean al României are acest drept, dacă este ales într-o funcţie publică, dacă i se întâmplă ceva în familie, face o cerere”, spune Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

 

Regulamentul Camerei Deputaţilor le dă aleşilor posibilitatea să primească cel mult 16 zile de concediu cu plată pe parcursul unui an. De această oportunitate au profitat deja peste 70 de deputaţi în doar două luni şi jumătate. Parlamentarii mai au liber de sărbătorile catolice şi ortodoxe, dar şi înainte de fiecare campanie electorală. Remus Cernea, un deputat neafiliat, le-a propus colegilor să nu mai suspende activitatea Camerei Deputaţilor înainte de alegeri ori să prelungească şedinţele de plen, ca să compenseze absenţele.

 

„Probabil pe considerentul că alegerile parlamentare şi alegerile locale n-au nicio valoare, altfel nu ar avea de ce să nu-şi suspende tocmai liderii grupurilor politice din organul reprezentativ suprem al poporului român”, spune Niculae Mircovici, deputat al minorităţilor naţionale.

 

Solicitarea lui Remus Cernea a fost rapid rezolvată cu simpla promisiune că va fi analizată. Între timp, holurile Camerei Deputaţilor devin din ce în ce mai goale.

 

„Parlamentul aşteaptă până când o să meargă în campanie.La un moment dat se stătea şi la balcoane. Acuma văd că e foarte mult spaţiu”, afirmăLiviu Dragnea, preşedintele PSD.

 

„Ştiti foarte bine că în perioadă de campanie electorală în general nu mai e cvorum. Acuma nu e cazul. Săptămâna viitoare sunt convinsă că vom lucra în condiţii de cvorum”, declarăAlina Gorghiu, copreşedintele PNL.

 

Deputaţii şi senatorii au trei luni de vacanţă pe an, însă în anii electorali, regulile se schimbă. În 2014, cu ocazia scrutinelor europarlamentare şi prezidenţiale, parlamentarii au mai avut încă două luni de pauză de la munca legislativă, ca să pregătească alegerile.  

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments