Preşedintele M10 Iaşi, Radu Plămădeală: “Creez un sistem încât nici eu să nu pot fura”

0
212

Preşedintele M10 Iaşi, Radu Plămădeală, va candida la alegerile pentru Primăria Iaşi şi aduce trei soluţii pentru prosperitatea Iaşului. Plămădeală îşi bazează o mare parte din strategie pe puterea informaţiei transparente. “Cu ajutorul tehnologiei, putem lua puterea din mâna politicienilor. Dacă ei nu mai stăpânesc informaţia, o parte din putere se întoarce la cetăţeni”, crede ieşeanul

 

A revenit în Iaşi după 8 ani în care a muncit în Marea Britanie şi spune că Iaşul nu mai este cum şi-l aminteşte. De aceea, a decis să se implice pentru a schimba acest lucru.

 

Lipsa unui plan pentru dezvoltare

7EST: Spuneaţi că aveţi soluţiile pentru ca Iaşul să prospere, dar care sunt principalele probleme ale oraşului?

Radu Plămădeală: Este un oraş care te agasează. Începând de la calitatea aerului pe care îl respirăm. Simţi asta. După ce stai în Marea Britanie un an şi nu ai nevoie să-ţi cureţi pantofii, vii aici şi trebuie să cureţi casa de praf săptămânal. Oraşul devine tot mai concentrat şi nu este gândit ca un sistem în care ai toate componentele unei vieţi relaxante. Categoric, s-au îmbunătăţit arterele pricipale, ai un centru frumuşel. Dar este un sistem care te sufocă şi asistăm la o lipsă de reacţie a Primăriei. Administraţia publică locală nu gândeşte o zonă pe care să o dezvolte şi se vede în toate cartierele. Avem vile de 250.000-300.000 de euro în zone în care nu poţi ajunge cu maşina, pentru că nu ai infrastructură. În concluzie, dezvoltarea Iaşului a avut loc, dar se vede lipsa unui plan.

7EST: Ce anume a ratat administraţia locală pentru că s-a ajuns la haos în anumite domenii? Ce trebuia să facă şi nu a făcut?

R.P.: Primăria ar fi trebuit să devină un mediator între diverse interese economice. În privinţa urbanismului, trebuia să încurajeze crearea unei societăţi, a unei asociaţii a investitorilor dintr-o anumită zonă. Acolo trebuia realizată infrastructura şi apoi să le dea liber să-şi construiască imobilele. Se făcea totul planificat, investitorii aveau siguranţă şi aceleaşi profituri. Mai mult, administraţia este greoaie şi depăşită. Actualul viceprimar cu atribuţii de primar nu ştia, la trei ani de implementare a ghiseul.ro, ce este ghiseul.ro. Administraţia putea mult mai mult, ţinând cont de posibilităţile tehnice actuale, mai ales că este un oraş în care vine atâta inteligenţă în fiecare an. De fiecare dată când mă duc la Primărie nu pot înţelege de ce trebuie să completez, de mână, de trei ori aceeaşi informaţie pentru un act.

 

Plămădeală pare rupt din alt film, care încă nu are şanse să ruleze la Iaşi

Meteahna sifonării banului public

7EST: Birocraţia nu afectează numai la nivelul cetăţenilor. Există oameni de afaceri care aşteaptă cu lunile o semnătură.

R.P.: Avem oameni de afaceri care spun că aşteaptă mult peste termenul legal. De asta nu ai investitorul care să vină aici. În această campanie electorală care, oficial, nu a început, toată lumea discută despre locuri de muncă. Mitul că primarul creează locuri de muncă trebuie spulberat. El creează infrastructura care să permită oamenilor de afaceri să vină aici. În Iaşi avem o zonă puternică de IT care nu are nevoie de infrastructură. Dar avem nevoie de industrie şi acolo este nevoie. Când îi duci omului la marginea terenului toată infrastructura, ştie foarte bine ce are de facut. Un om de afaceri are nevoie de predictibilitate, ca să-şi facă un plan. Candidaţii actuali se comportă de parcă noi nu am şti că este bine să acoperi gropi şi să repari borduri şi că alea trebuie făcute, nu promise. Aşa, ajungem la problema numărul unu: sifonarea banului public. Angajaţii Primăriei nu sunt interesaţi să devină mai buni, ci cum să ia comisionul. Dacă rezolvi asta, recuperezi sume importante la buget. Mai departe, poţi plăti mai bine angajaţi care să fie mai motivaţi. Furtul din banul public se răsfrânge în orice aspect.

 

Trei paşi pentru o administraţie eficientă

7EST: Concret, care ar fi planul pentru o administraţie care să dezvolte Iaşul pe principiile de care vorbiţi?

R.P.: Este un plan în trei puncte simple. Primul presupune publicarea imediată, în flux continuu, a tuturor informaţiilor generate de Primărie. Date neprelucrate, nealterate, care să poată fi examinate. Este un principiu simplu, din cercetare: unul spune ceva, altul verifică ce a spus primul. Având totul publicat, este mai greu să iei o tuia la preţ de maşină. Avem în Iaşi destui programatori care să facă ceva în sensul ăsta. Punctul al doilea: restabileşte controlul cetăţenilor asupra Primăriei. Ai mii de inspectori pe teren care pot verifica oricând orice investiţie. Pe bază de locaţie, publici într-un program toate datele. În acest mod aduci control civil în tot ce se întâmplă. Al treilea pas este un model pragmatic de democraţie participativă. În acest caz, există pericolul să dai voci prea multor persoane şi te trezeşti cu troli. Modelul pragmatic înseamnă însă să votezi consultativ orice proiect al Consiliului Local. Proiectele de hotărâri trebuie aduse la cunoştinţa unui număr cât mai mare de persoane care să poată vota, consultativ. Acum, noi avem politicieni puternici şi cetăţeni slabi.

 

Citeşte şi Forţa Moldova iese la atac. Un partid din Iaşi se luptă cu Guvernul pentru modificarea Legii alegerilor locale

 

7EST: Şi credeţi că politicienii vor ceda atât de uşor puterea pe care o au acum?

R.P.: Puterea politicienilor stă fix în controlul informaţiilor, în ceea ce ajunge la cetăţeni şi când. Asta trebuie schimbat. Eu sunt acum un om cinstit. Pentru că nu am avut acces la putere. Dar, puterea corupe şi, ca să fiu sigur că nu sunt corupt, trebuie sa fiu controlat. Vreau sa creez un sistem prin care nici măcar eu, dacă vreau, să nu pot fura. Este un sistem care presupune publicarea informaţiilor, scoaterea informaţiilor de sub controlul politicienilor. După ce ai rezolvat asta, începe dezvoltarea.

 

 

M10 va rupe ceva procente din zona dreptei

Chirica 40%, Bodea 17%

7EST: Candidaţi cu şanse la Primărie? Aveţi sondaje, informaţii despre cum sunt stau ceilalţi candidaţi?

R.P: Voi candida. Din surse intern
e, de la alte partide, ştiu că Mihai Chirica stă confortabil, la 40%, Marius Bodea este la vreo 17% şi următorul este Viorel Blăjuţ. Vreau să candidez pentru că nici un alt politician nu a avut viziunea asupra întoarcerii Puterii către cetăţeni, cu soluţii concrete. Cumva, domnul Andrei Postolache se apropie de această viziune, dar nu are aceste idei, pentru că nu are experienţa administraţiei. Ca să dezvolţi Iaşul, ai nevoie, în primul rând, de oameni. Şi trebuie să fie fericiţi, ca să rămână aici sau să-i atragi aici.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments