Poliţişti de frontieră din cadrul structurii Pază şi Control Acces a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat un bărbat în timp ce escaladase gardul de la parcarea instituţiei cu intenţia de a introduce, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, 14 telefoane mobile.
În data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 01.45, poliţişti de frontieră din cadrul structurii Pază şi Control Acces a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul executării misiunii specifice, au observat o persoană care intenţiona să pătrundă în perimetrul parcării instituţiei, prin escaladarea gardului.
Imediat, persoana în cauză a fost interceptată şi condusă la sediul poliţiei de frontiera pentru cercetări.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceasta este Alin C., în vârstă de 35 ani, domiciliat în judeţul Iaşi, cu antecedente penale. Într-un rucsac pe care bărbatul îl avea asupra sa au fost descoperite 14 telefoane mobile, 12 încărcătoare, o rolă de bandă adezivă, o rolă fir pentru pescuit şi o lanterna. Faţă de cele constatate, Alin C. a declarant că intenţiona să introducă bunurile respective în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, care se află lângă parcarea ITPF.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura informării lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 a Poliţiei Municipiului Iaşi. Persoana şi bunurile au fost predate unui echipaj din cadrul Secţiei 2 a Poliţiei Municipiului Iaşi, lucrători care au întocmit dosar penal conform art. 185 alin 3 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.