Percheziţii în mai multe judeţe, la firme din domeniul construcţiilor. Prejudiciu de 5 milioane de lei

0
79

Poliţiştii din Capitală fac marţi dimineaţa 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa, Vâlcea, Buzău, Braşov şi Brăila, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor în domeniul construcţiilor şi comerţului cu materiale de construcţii, informează un comunicat al instituţiei.

Suspecţii ar fi creat un lanţ de societăţi comerciale fantomă, care au furnizat facturi fictive, în vederea înregistrării în contabilitate, pentru sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, spun anchetatorii.

Prejudiciul creat este estimat la 5 milioane de lei, suma totală spălată fiind de aproximativ 13 milioane de lei.

Poliţiştii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 18 mandate de percheziţie domiciliară. Opt persoane vor fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 1.

 

 

(Sursa: HotNews.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments