Învăţământul profesional şi tehnic este mai mult decât oricare alt domeniu educaţional un centru de convergenţă a opiniilor şi sugestiilor formulate de politicile educaţionale, de agenţii economici şi autorităţile locale, deschizând un spaţiu necesar al dialogului, al consultării, al armonizării soluţiilor.
În acest context, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi sprijină dezvoltarea continuă a unităţilor de învăţământ în vederea manifestării autonomiei instituţionale, în condiţii de competiţie, în conformitate cu prevederile standardelor profesionale şi ale descriptorilor de performanţă specifici fiecărui nivel de învăţământ organizând în ziua de miercuri, 20 aprilie 2016 conferința Consorțiului regional Nord-Est, cu titlul DEZVOLTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI TEHNIC ŞI PROFESIONAL ROMÂNESC. MODELE ŞI PERSPECTIVE EUROPENE,înSala de conferinţe Mezanin, Hotel Unirea Iaşi.
Prioritatea strategică a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pentru perioada imediat următoare vizează reglementarea şi implementarea treptată la scară naţională a învăţământului profesional dual prin modalităţi specifice.
Astfel, apare ca necesară iniţierea unor manifestări ştiinţifice, dezbateri, ateliere de analiză care să promoveze învăţământul tehnic şi profesional atât de tip tradiţional, cât şi de tip dual, la nivelul unităţilor de învăţământ, al agenţilor economici, al societăţii civile, în scopul diversificării ofertei educaţionale şi al realizării unei formări profesionale adaptate cerinţelor societăţii cunoaşterii.
Evenimentul este organizat cu scopul de a promova învăţământului tehnic din perspectiva introducerii în România a unor programe de învăţare de tip dual, a diversificării ofertei educaţionale şi a realizării unei educaţii individualizate în concordanţă cu aptitudinile, interesele şi nevoile de dezvoltare a tânărului, precum şi cu cerinţele pieţii muncii.
Evenimentul propune dezbateri, schimburi de idei şi modele de abordare în Regiunea Nord-Est prin colaborarea actorilor implicaţi în judeţele Bacău, Botoşani, Suceava, Vaslui şi Iaşi, în contextul strategiilor şi activităţilor Consorţiului Regional Nord-Est.
Printre obiectivele conferinței se numără diseminarea în rândul cadrelor didactice a unor informaţii relevante, de actualitate, privind specificul învăţământului dual, conştientizarea agenţilor economici cu privire la necesitatea implicării în formarea profesională a tinerei generaţii, evidenţierea practicilor educaţionale specifice învăţământului dual, dezvoltarea unui cadru instituţional coerent, competitiv şi stimulativ pentru beneficiarii învăţământului profesional, stimularea competiţiei şi valorificarea exemplelor de bună practică, atât din învăţământul profesional tradiţional, cât şi din cel dual la nivelul Regiunii Nord-Est, dar și promovarea unei imagini a şcolii ieşene şi a şcolilor din judeţele Regiunii Nord-Est în care toţi actorii implicaţi se respectă reciproc şi în care primează interesul pentru o formare de calitate a beneficiarilor direcţi şi indirecţi educaţiei.
La conferință participă membrii Consorţiului Regional Nord-Est, membrii ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (C.L.D.P.S.) Iași, directori de unităţi şcolare, cadre didactice din învăţământul tehnic preuniversitar şi profesional, agenţi economici, elevi şi părinţi, reprezentanţi ai societăţii civile și reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior tehnic şi agricol.
Conferința va fi deschisă la ora 10.00, cu o alocuțiune a Inspectorului Școlar General, prof. dr. Camelia GAVRILĂ, în calitate de președinte al Consorțiului Regional Nord-Est, introducere în temă urmată de cuvântul oficialităților: Marian Grigoraş, Prefectul judeţului Iaşi, Victorel Lupu, Preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Iaşi, Mihai Chirica, Primar interimar al Municipiului Iaşi, reprezentanţii mediului academic – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi – Rector, prof. dr. univ. Dan Caşcaval/ prorectori – prof. univ. dr. Daniel Condurache, prof. univ. dr. Neculai Eugen Seghedin, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi și preşedinţi/vicepreşedinţi invitaţi din Consorţiul Regional Nord-Est.
Alte intervenţii, opinii și alocuţiuni vor aparține Preşedintelui Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social Iaşi, ing. ec. Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi și de asemenea Secretarului Consorţiului Regional Nord – Est, prof. Florentina Vasilescu, reprezentantul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional şi Tehnic. Își vor exprima punctele de vedere atât inspectorul şcolar general adjunct al I.S.J. Iași, prof. dr. Claudia Tănase, cât și inspectorii şcolari generali ai I.S.J. Neamţ – prof. Viorel Stan (alături de prof. Mircea Corlăţeanu, inspector discipline tehnice I.S.J. Neamţ), I.S.J. Vaslui – prof. Gabriela Plăcintă și ai I.S.J. Suceava – prof. Gheorghe Lazăr.
La finele confeinței se va redacta o rezoluție, care va reflecta punctele de vedere exprimate și va sintetiza ideile principale desprinse în urma sesiunilor de întrebări și răspunsuri.
Contextul în care are loc confeința de la Iași este foarte amplu, determinat fiind de tendințele europene în domeniul învățământului tehnic și profesional. Schimbările paradigmatice care au apărut în ultimele decenii în aria ştiinţelor educaţiei au determinat noi reconfigurări ale teoriei şi practicii educaţionale, consonante cu mutaţiile sociale profunde şi dinamismul lumii contemporane. Acest fapt impune necesitatea unei cât mai bune reflectări la nivelul fenomenului educaţional, a specificului schimbărilor survenite sau anticipate a surveni în sfera socio-economică, culturală, educaţională.
Educaţia şi şcoala, ca instituţie formativă fundamentală, pot şi trebuie să răspundă provocărilor timpului actual şi viitor, prin demersuri diferenţiate, individualizate la nivel de persoană şi de grup social, pentru a se adapta atât particularităţilor şi dezideratelor educabililor, cât şi cerinţelor vieţii sociale.
Pe piața forței de muncă se manifestă tot mai pregnant atât nevoia de personal calificat prin învățământul profesional, dar şi necesitatea implicării agenților economici ca parte activă în procesul de formare a tinerei generaţii pentru calificările deficitare/ cele mai căutate.
Societatea românească este într-un amplu proces de recredibilizare a învăţământului profesional şi tehnic, căutând soluţii viabile pentru asigurarea unor trasee utile şi credibile, a unor standarde de pregătire profesională la nivel european, care să răspundă aşteptărilor agenţilor economici din toate sectoarele de dezvoltare economică.
COMITETUL ŞTIINŢIFIC:
- Prof. dr. Camelia Gavrilă, Inspector şcolar general, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. dr. Claudia Tănase, Inspector şcolar general adjunct, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. dr. Elena Calistru, inspector pentru educaţie permanentă
- Prof. Aura Ţabără, inspector pentru dezvoltarea resurselor umane
- Prof. dr. Bogdan Constantin Neculau, inspector pentru dezvoltarea resurselor umane
- Secretar Comitet ştiinţific, prof. Magda Cornelia Andreescu, inspector pentru management instituţional
COMISIA DE COORDONARE ŞI DE ORGANIZARE
- Prof. dr. Camelia Gavrilă, Inspector şcolar general, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. dr. Claudia Tănase, Inspector şcolar general adjunct, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. Bogdan Gabriel Bârzoi, Inspector şcolar general adjunct, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. Magda Cornelia Andreescu, inspector pentru management instituţional, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. Laurenţiu Năvodaru, inspector pentru management instituţional, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. Sabina Manea, inspector pentru monitorizarea programelor privind accesul la educaţie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. Rodica Dumitru, inspector şcolar discipline tehnice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. dr. Elena Calistru, inspector pentru educaţie permanentă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Ec. Adriana Aftănase, şef serviciu financiar – contabil, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
- Prof. Florentina Vasilescu inspector – coordonator regional, Regiunea de dezvoltare Nord Est
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice – Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional şi Tehnic – OI-POSDRU
PARTENERI – Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social Iaşi, Consorţiul Regional Nord – Est, Consiliul Consultativ al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi
INVITAŢI: reprezentanţi ai administraţiei publice locale, reprezentanţi ai Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi şi ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, membrii Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social Iaşi, membrii Consorţiului Regional Nord – Est, reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare judeţene din regiunea Nord – Est, societatea civilă