Cristian Popescu Piedone nu poate candida la Primăria Sectorului 4. Aceasta este sentinţa definitivă pe care a dat-o în această seară de Tribunalul Bucureşti, după o contestaţie depusă de avocatul Gheorghe Piperea, transmite Adevărul.
În urmă cu câteva zile, Judecătoria Sectorului 4 a decis că fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, poate candida pentru un nou mandat, deoarece buna reputație nu reprezintă o condiție în lege pentru acceptarea unei candidaturi, în contextul tragediei de la Colectiv.
Candidatura lui Piedone fusese contestată chiar de supravieţuitorii tragediei din Colectiv. Însă în această seară, Tribunalul Bucureşti a admis o contestaţie depusă de avocatul Gheorghe Piperea, care a susţinut că a fost imposibil ca Popescu Piedone să fi strâns semnăturile necesare într-un timp atât de scurt. Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă, mai arată sursa citată.
(Sursa: adevarul.ro)