Vineri, aprilie 2015, Serviciul Educaţie şi Asistenţă Socială din cadrul Penitenciarului Iaşi, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, în spiritul marcării Sfântei Sărbători a Învierii Domnului, a susţinut un proiect de activitate adresat deţinuţilor care au copii ocrotiţi în sistemul de protecţie al DGASPC Iaşi (centre de plasament sau asistenţă maternală).
Petrecută în general în familie, sărbătoarea poate aduce suferinţă în sufletele celor aflaţi dincolo de gratii, dar mai ales pentru copiii acestora aflaţi în dificultate. Momentul de împăcare, de bucurie şi bună dispoziţie trebuie să fie presărat şi în inimile celor care au greşit.
Pentru a veni în întâmpinarea acestui eveniment religios de o semnificaţie deosebită în rândul creştinilor, făcând apel la umanitate şi iertare, organizatorii proiectului şi-au propus, prin activităţile suţinute, menținerea şi îmbunătăţirea relației dintre deţinuţi şi copiii lor aflaţi în centre de plasament ori alte forme de ocrotire, precum şi creşterea gradului de responsabilizare a deţinuţilor părinţi, făcând apel la sinceritate şi recunoştinţă reciprocă.
La întâlnire au participat asistenţii sociali din penitenciar, cât şi reprezentanţi ai DGASPC sau centre de plasament (manageri de caz, psihologi, asistenţi sociali), având drept obiective reale menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor dintre membrii familiei aflaţi în dificultate, dezvoltarea capacităţii de comunicare cu mediul familial şi de suport, consolidarea abilităţilor parentale, precum şi asumarea în mod adecvat a rolului de părinte.