Proiecţie asupra viitorului oraşului, la Aeroportul Iaşi

0
688

După finalizarea cu succes a „Proiectului de dezvoltare şi modernizare” finanţat din fonduri europene, Aeroportul Iaşi continuă planurile de extindere ca să răspundă noilor cerinţe impuse de creşterea anterioară foarte rapidă.

 

Vineri, 22 aprilie, la Aeroportul Iaşi a avut loc o prezentare a ceea ce înseamnă dezvoltarea continuă a Aeroportului Iaşi. S.C. ARTCA S.R.L., prin Arhitect Ionel Oancea, a prezentat, în faţa presei, a conducerii şi a partenerilor operaţionali ai aeroportului, viziunea de dezvoltare a motorului de creştere economică a Regiunii, şi anume Aeroportul Internaţional Iaşi.

 

 

În ultimii ani, Aeroportul Iaşi a realizat toate demersurile necesare în vederea modernizării, fiind chiar un exemplu de bună practică la nivel internaţional.O preocupare majoră – pe lângă dezvoltarea în continuare a infrastructurii aeroportuare şi a conectivităţii – este aceea de a echilibra beneficiile economice generate de aeroport şi atenţia acordată confortului pasagerilor, cu măsurile de siguranţă specifice domeniului nostru de activitate şi cu măsurile de protejare a mediului.

 

 

După finalizarea, în toamna anului trecut, a ultimului obiectiv din cadrul „Proiectului de dezvoltare şi modernizare”, şi anume terminalul nou de pasageri T3,s-a continuat activitatea de planificare şi preconizare a creşterii continue, prin solicitarea publică a unei soluţii arhitecturale care să răspundă creşterii accelerate a numărului de zboruri şi de pasageri.

 

 

 

„Vom fi Liga Mare a aeroporturilor din Europa. Proiectul va schimba complet faţa oraşului, în bine. Aeroportul va deveni un generator de venit pentru bugetul Iaşului. Atractivitatea oraşului va creşte exponenţial tocmai datorită unui proiect vizionar, etapizat, eficient, realizabil în totalitate. Finalizarea proiectului integral (a ultimei etape) este preconizată pentru 2025. An de an se va construi ceva, câte un modul din acest mare proiect. Vom avea 18 de ghişee check-in, şi vom putea procesa câte 8 avioane de mare capacitate în acelaşi timp. Zona cargo a aeroportului va avea adresabilitate inclusiv pentru Republica Moldova şi Ucraina, în afară Regiunii de Dezvoltare Nord-Est în întregime. Zona cargo va putea induce în economia locală orientarea mediului antreprenorial spre realizarea de produse finite ori componente, volumetric mici, care însă pot îngloba tehnologii înalte, toate acestea sper eu, cu sprijinul mediului academic ieşean. Creşterea bunăstării locale se poate face doar prin plus valoare, iar Iaşul este pregătit, mai ales prin intermediul aeroportului, să adauge această valoare atât de necesar”, a declarat Marius BODEA, preşedintele C.A. al Aeroportului Internaţional Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentBANCUL SERII. Soţul vine pe neaşteptate acasă…
Articolul următorVIDEO. Spectatorii au rămas ŞOCAŢI: luptător francez de MMA strigând "Allahu akbar" după victoria din ring
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments