Autorităţile se pregătesc pentru un cutremur în Capitală. Mobilizare fără precedent

0
112
Poză simbol
Forţe de intervenţie ale IGSU, SMURD şi Ambulanţei au fost mobilizate în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce, într-un scenariu gândit de autorităţi, la ora 21.40 un cutremur de mare magnitudine a lovit Bucureştiul, informează Agerpres.  Pompierii din Capitală au avut nevoie de sprijin pentru intervenţie şi la exerciţiu au fost alertate şi echipele din celelalte judeţe, transmite România Liberă.

„Alarma s-a dat orele 22.30, iar până la 00.30 au fost mobilizaţi 6.227 de pompieri, medici şi asistenţi din cadrul SMURD, precum şi 551 de medici, asistenţi şi ambulanţieri din cadrul serviciilor de ambulanţă.De asemenea, au fost pregătite de plecare spre Bucureşti 101 autospeciale de pompieri, 136 de camioane de transport personal şi materiale, 217 echipaje de prim ajutor SMURD, 29 echipaje de terapie intensivă SMURD, 36 de autospeciale de transport personal şi victime multiple, 10 spitale mobile şi 8 centre mobile de comandă. Peste 200 de oameni din cei totalul celor mobilizaţi au reprezentat personal specializat în operaţiuni de salvare din cadrul Unităţii Speciale de Salvare a IGSU, de la Ciolpani”, se arată într-un comunicat de presă al IGSU. 

 

Potrivit sursei citate, la nivelul serviciilor de ambulanţă 551 de angajaţi mobilizaţi deserveau 226 de ambulante de tip B şi 33 de ambulanţe de tip C care urmau să înlocuiască forţele SMURD mobilizate spre Bucureşti, astfel încât capacitatea de intervenţie la nivelul judeţelor să nu fie afectată.  Medicii şi asistenţii care au deservit ambulanţele de terapie intensivă a SMURD şi spitalele mobile au fost mobilizaţi din cadrul unităţilor de primiri urgenţe. 

 

Potrivit comunicatului, a fost mai mare exerciţiu de mobilizare pe situaţii de urgenţă derulat în timp real şi care a inclus personal al IGSU şi al Ministerului Sănătăţii. Acesta s-a derulat fără a fi anunţat în prealabil, astfel încât să fie testată capacitatea reală de reacţie şi de sprijin în cazul unui cutremur major la Bucureşti.  Coordonarea exerciţiului a fost făcută de Centrul de coordonare integrată din cadrul MAI, în colaborare cu Centrul de sprijin aflat la Ciolpani, care a fost activat şi operat de personalul IGSU. 

 

Forţele din Bucureşti nu au fost angrenate în exerciţiu, deoarece scopul testului a fost acela de a evalua capacitatea de sprijin din afara Capitalei şi a judeţului Ilfov.  Exerciţiul a fost aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Desfăşurarea acestuia a fost monitorizată de şeful DSU, iar conducerea asigurată de comandă IGSU, în colaborare cu Direcţia Generală de Management al Urgenţelor Medicale din cadrul DSU.

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments