Zece laboratoare spaniole se unesc într-o Reţea Spaniolă de Adenovirus pentru a investiga utilizarea acestor agenţi infecţioşi ca strategie pentru distrugerea celulelor tumorale.
Descoperiţi ca agenţi patogeni, cu un nume care înseamnă otravă, viruşii pot fi foarte valoroşi pentru medicina din viitorul apropiat. Dar cu o condiţie: ca oamenii de ştiinţă să-i poată păcăli să lucreze în slujba noastră. Zece laboratoare spaniole au creat acum o reţea dedicată investigării utilizării acestor agenţi infecţioşi de adenovirus împotriva cancerului. Oamenii de ştiinţă care compun acest grup s-au reunit săptămâna aceasta în primul lor congres, la Madrid. Potrivit relatărilor de pe situl web de ştiri ştiinţifice, Materia, cercetătorii au lansat proiecte foarte avansate şi ambiţioase, dar, în acelaşi timp o invitaţie la prudenţă: ei ştiu că drumul va fi dificil şi sinuos, şi că nu trebuie să genereze un optimism prematur într-o problemă atât de sensibilă ca aceasta. Dar un lucru e clar: că merită încercat, până la capăt.
Viruşii au o lungă istorie, fiind colaboratori involuntari ai medicinei: vaccinul împotriva variolei, spre exemplu, inventat cu peste două secole în urmă de către medicul englez Edward Jenner.
La 14 mai 1796, Jenner testează vaccinul contra variolei, pe James Phipps, un băieţel de opt ani bolnav de variolă. Încă de când era student la Medicină, a observat că pacienţii care dezvoltau variola taurinelor (o maladie infecţioasă a vacilor caracterizată prin erupţie cutanată şi transmiterea la om) erau protejaţi împotriva variolei. Prin urmare, l-a vaccinat pe James, fiind sănătos, cu puroi luat de la o persoană bolnavă de variola taurinelor şi ulterior a demonstrat că această persoană era protejată împotriva inoculării voluntare cu variolă. Jenner a dat numele de „vaccin” (de la cuvântul vacca din latină, însemnând vacă) substanţei responsabile cu transmiterea variolei taurinelor şi a dat numele de „vaccinare” procesului utilizat pentru protejarea contra variolei. Importanţa descoperirii lui Jenner a fost recunoscută foarte repede şi, în mai puţin de zece ani, vaccinarea arm-to-arm a început să fie utilizată în întreaga lume pentru protejarea împotriva variolei. Ulterior, în omagiul lui Jenner, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare să fie dat întregii proceduri de protejare a subiecţilor de maladii prin inocularea unei substanţe externe.
În biomedicina contemporană, de un sfert de secol oamenii de ştiinţă folosesc virusuri în testele de terapie genică, tehnică care încearcă să corecteze bolile moştenite prin infectarea pacientului cu un virus modificat, care transportă în genomul lor o copie corectă a genei umane defecte. În ciuda unor rezultate încurajatoare, în special împotriva leucemiei infantile, terapia genetică a întâmpinat numeroase obstacole care, de cele mai multe ori, au înşelat aşteptările cercetărilor. Studiile continuă, cu toate că unii oameni de ştiinţă şi-au întors privirea spre cele mai recente tehnici de editare genomică, cum ar fi CRISPR (Clustered Regularly Interspaced Short Palindromic Repeats) – este numele dat segmentelor de ADN care conţin secvenţe scurte repetate găsite în interiorul celulelor procariote (sursă: https://it.wikipedia.org/wiki/CRISPR).
O altă linie activă de cercetare se referă la viruşii care atacă bacteriile, aşa numiţii bacteriofagi, care ar putea deveni un nou set de instrumente împotriva infecţiilor, mai ales acum când abuzul de antibiotice face tot mai scăzută eficacitatea acestor medicamente.
În cazul Reţelei Spaniole de Adenovirus este vorba despre utilizarea de adenovirus – o familie virală comună, care provoacă, printre altele, răceala şi unele tipuri de diaree – pentru a lupta împotriva cancerului. Adenovirusurile au avantaje practice, cum ar fi uşurinţa cu care sunt produse şi o mărime adecvată a genomului, care poate primi genele introduse de oamenii de ştiinţă, adaptându-le la noua lor utilizare antitumorală.
Există cazuri de remisie a unei tumori, dar cercetătorii spanioli sunt conştienţi de marea sarcină care îi aşteaptă.
(Sursa: Epoch Times România)
