Ciocniri violente între poliție și protestatari, duminică, la Chișinău. 14 polițiști au fost internați (VIDEO)

0
92
FOTO: realitatea.md
Mai multe persoane au fost rănite, în urma protestelor care au avut loc, duminică, la Chișinău. Astfel, poliția a deschis un dosar penal, după ce manifestația organizată de Platforma civică „Dreptate și Adevăr” împotriva actualei guvernări a degenerat în ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit Radio Chişinău.

 

Potrivit șefului Inspectoratului General de Poliţie (IGP), Alexandru Pânzari, 14 poliţişti şi doi protestatari au fost răniţi. Patru dintre polițiști au ajuns la spital după ce au fost loviţi cu pietre. În opinia sa, „poliţia a gestionat excelent situaţia” şi a prevenit escaladarea violenţelor. Pe de altă parte, unii dintre organizatorii protestelor susţin că poliţia a acţionat disproporţionat pentru că a folosit gaze lacrimogene. Un operator tv a avut de suferit în urma intervenţiei poliţiei cu gaze lacrimogene, la fel şi mai mulţi protestatari, care au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă.

 

Şeful IGP a justificat acțiunea motivând că „atunci când viața angajaților este pusă în pericol”, legea le permite să aplice „mijloace speciale”, precum gazele lacrimogene. Potrivit Jurnalul.md, un tânăr de 24 de ani a fost reţinut pentru 72 de ore.

Ciocnirile s-au produs în apropiere de reşedinţa lui Vlad Plahotniuc spre care se îndreptau manifestanţii. Au avut loc altercaţii şi lângă sediul de afaceri al lui Plahotniuc. Oligarhul Plahotniuc – cea mai contestată şi controversată personalitate publică de la Chişinău – este considerat „eminenţa cenuşie” a Partidului Democrat, în jurul căruia a fost formată actuala majoritate parlamentară, iar oamenii săi ar forma actualul guvern moldovean. 

Câteva mii de manifestanţi au cerut alegeri legislative anticipate, spunând că protestează faţă de acapararea instituţiilor statului de către o guvernare dominată de Partidul Democrat şi lipsită de sprijin popular. Demonstranţii au scandat „Jos Mafia” şi „Puterea poporului, nu oligarhilor”, potrivit postului de radio Europa Liberă. 

Liderii Platformei DA au anunţat că vor continua şi luni protestele antiguvernamentale la Chişinău, conform aceluiaşi post de radio.

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments