Antreprenorii se pot instrui intensiv în domeniul comunicării la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

0
90

FOTO: Ziarul de Iași

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi organizează, în perioada 9-12 mai, un workshop intensiv de Comunicare şi Relaţii publice. Workshopul are o durată de 12 ore (pe parcursul a patru zile, între orele 17.00-20.00).

 

„Este o instruire intensivă şi interactivă ce se adresează antreprenorilor, managerilor şi, în general, persoanelor care activează în domeniul comunicării şi al relaţiilor publice din companii, organizaţii neguvernamentale sau instituţii publice, care doresc să-şi eficientizeze partea de comunicare şi relaţionare. Am urmărit ca workshopul să pună accent pe latura aplicativă şi practică, motiv pentru care, dincolo de noţiunile teoretice, instruirea va fi punctată cu numeroase exemplificări concrete.”  a declaratSorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

 

Astfel, participanţii la acest workshop îşi vor însuşi mai bine modalităţile de eficientizare a comunicării, strategiile de comunicare şi adaptarea acestora, planificarea şi bugetarea campaniilor de promovare, evaluarea rezultatelor în comunicare şi promovare.

 

„De asemenea, pe parcursul celor patru zile de workshop, participanţii pot miza pe disponibilitatea unui lector cu o bogată experienţă în comunicare şi marketing, de adaptare a exemplelor oferite la necesităţile şi sugestiile acestora, specifice propriilor domenii de activitate”.  a mai spus Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

 

Pentru mai multe detalii şi înscriere la acest curs, doritorii pot intra pe websiteul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments