Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași a inaugurat oficial, luni seara, Palatului Culturii după amplul program de consolidare şi restaurare, derulat în cadrul proiectului guvernamental „Reabilitarea monumentelor istorice din România” cu finanţare de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi implementat în perioada 2008 – 2016 de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii.
Festivitatea de deschidere a avut loc de la ora 19.00, în prezenţa premierului Dacian Cioloş.
Sursa VIDEO: Youtube/ TVR Iasi
Lucrările de reparare și reconsolidare a Palatului Culturii din Iași au costat peste 26 de milioane de euro fără TVA.
„Investiţia privind consolidarea, restaurarea şi amenajarea Palatului Culturii din Iaşi a fost realizată de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului şi s-a desfăşurat în doua etape distincte cu o durata totală de 4 ani şi 4 luni, din septembrie 2008 în ianuarie 2016. Finanţarea a fost asigurată de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei printr-un proiect dedicat restaurării monumentelor istorice din România. Valoarea totală a investiţiei a fost de 26.120.622 Euro fără TVA, pentru intervenţii efectuate pe o arie de 34.000 de metri pătraţi”, a declarat Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii.
Investiția s-a desfășurat în două etape, cu o durată totală de patru ani și patru luni, în intervalul septembrie 2008 — ianuarie 2016. După o perioadă de trei ani, monumentul a intrat în conservare.
Lucrările s-au reluat în octombrie 2014, întrucât a apărut necesitatea de a suplimenta fondurile disponibile inițial pentru continuarea și finalizarea tuturor lucrărilor care să permită aducerea întregului edificiu la starea optimă de siguranță și funcționalitate, dar și la cea de monumentalitate excepțională, amintește „Ziarul de Iași”.