Legea dării în plată, promulgată de Klaus Iohannis

0
90

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a promulgat legea dării în plată.„Am promulgat această lege şi astăzi va fi publicată în Monitorul Oficial”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni. El a adăugat că legea reexaminată de Parlament este în regulă.

„Această lege a ajuns iniţial la mine şi am retrimis-o în Parlament cu câteva observaţii. La momentul respectiv, după părerea mea, legea nu a fost foarte bine elaborată. Parlamentul a luat în considerare aceste consideraţii, a modificat legea corespunzător şi mi-a retrimis legea în forma nouă. Am apreciat faptul că Parlamentul a ţinut cont de observaţiile mele şi consider că legea în forma în care a ajuns la promulgare este în regulă”, a spus şeful statului.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a mai anunţat joi că a semnat decretul privind numirea lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general al României. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a transmis săptămâna trecută preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general al României. 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments