Facebook a cheltuit în decurs de trei ani 12,5 milioane de dolari pentru asigurarea securităţii lui Mark Zuckerberg, din care 4,26 de milioane de dolari în 2015, acestea fiind cele mai ridicate costuri de acest tip raportate de companiile membre ale indicelui Standard & Poor’s 500, relatează Bloomberg.
Banii au fost cheltuiţi „din cauza riscurilor de securitate legate de poziţia lui Zuckerberg de fondator, preşedinte şi director general al companiei”, se arată în documentele depuse de Facebook la Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC). Este pentru prima oară când Facebook a declarat aceste costuri şi a făcut-o la solicitarea SEC, potrivit news.ro.
Zuckerberg este al optulea cel mai bogat om din lume, cu o avere de 47 de miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg al miliardarilor. Facebook a cheltuit pentru securitatea lui Zuckerberg 5,6 milioane de dolari în 2014 şi 2,65 milioane de dolari în 2013.
(Sursa: incont.stirileprotv.ro)