Potrivit martorilor, femeia a vrut să treacă strada pe la zebra din dreptul străzii Vânătorilor din Botoșani şi ar fi făcut-o brusc. Pentru a o evita, şoferul unui Fiat Doblo a frânat brusc, chiar în faţa trecerii de pietoni, scrie „Botoșăneanul”.
Oprirea sa neaşteptată a surprins conducătoarea unui Opel Astra aflată în spate, care deşi a frânat, a tras totodată dreapta de volan pentru a nu se izbi în maşina italiană, dar a lovit un Renault Megane care era parcat pe partea dreaptă a străzii, pe direcţia spre zona industrială. Impactul a fost atât de puternic încât maşina de producţie franceză a fost proiectată pe trotuar şi a călcat pur şi simplu indicatorul „trecere de pietoni”, care a fost culcat la pământ.
Opelul şi Renaultul s-au ales şi cu ceva avarii, însă din fericire nu a fost rănită vreo persoană.
(Sursa: botosaneanul.ro)