În urmă cu 12-13 ani, Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), cea mai veche instituţie academică din ţară, se revendica a fi mai mult decât o universitate regională. Acum, UAIC reuşeşte să atragă doar 8 procente din numărul studenţilor din afara regiunii Nord-Est, în timp ce la Universitatea Babeş-Bolyai procentajul ajunge la 35%, iar la Universitatea Bucureşti este de 50%. UAIC numără 23.000 de studenţi, adică jumătate faţă de nivelul anului 2007. 57 de procente din numărul tinerilor care se înscriu la facultate abandonează cursurile. În principal, motivele ţin de situaţia financiară.
Faţă de începutul anilor 2000, când numărul total al studenţilor de la universităţile de stat şi cele private din Iaşi depăşea 80.000, acum vorbim de numai 50.000 de tineri care urmează cursurile unei facultăţi.
Trendul descrescător este evident. De la an la an, Iaşul devine mai sărac în studenţi şi asta e de rău augur.
Un număr mare de oameni străini de cetate, dar care pentru o perioadă ajung să trăiască în oraşul tău, asigură vitalitatea unui întreg angrenaj economic. Închiriezi apartamente, oferi distracţie, vinzi carte, produci cele necesare traiului de zi cu zi şi roata se învârte. Dincolo de asta, ai la dispoziţie forţă de lucru calificată.
Iaşul are nevoie de o strategie prin care să atragă din nou studenţi. Printre şmenuri şi micile mize personale, rectorii şi primarul ar trebui să se pună la aceeaşi masă cu angajatorii de top.
Reprezentanţii statului s-au priceput mereu să prezinte nimicul ambalat într-un limbaj grandios şi de lemn. „Vom analiza oportunitatea…”, „O comisie inter-instituţională se va întruni să…”, mi-l amintesc pe micul om mare în funcţie, Gheorghe Nichita, vorbind despre câteva din întânirile sale cu rectorii. Pentru o astfel de strategie, cel mai eficient este să te pui în pielea unui viitor student din afara oraşului.
Ce ar tenta un tânăr să aleagă Iaşul în detrimentul altui oraş? Învăţământul de calitate, viaţa mai ieftină şi, nu în ultimul rând, oportunităţile de angajare după terminarea facultăţii.
Cum asigurăm învăţământ de calitate? E treaba universitarilor să-şi reînnoiască programa de studiu în funcţie de nevoile pieţei, să renunţe la disciplinele inutile, să facă angajări pe bază de competenţă şi să atragă fonduri.
Unde poate interveni statul pentru a face viaţa mai uşoară studenţilor? Mâncarea este asigurată la preţuri rezonabile prin cantinele studenţeşti. Rămân transportul şi cazarea. Dacă Primăria ar asigura gratuit transportul în comun şi s-ar implica în construirea de locuinţe (cămine) studenţeşti pe care să le închirieze la sume modice, pe termen mediu şi lung îşi va acoperi cheltuielile. Vor apărea firme care să deservească nevoile studenţilor, companii care îi vor angaja şi, prin taxe şi impozite, banii se vor întoarce.
Universităţile scot absolvenţi de-a valma, fără să ţină cont de cerinţele pieţei. De exemplu, în domeniul IT, facultăţile de profil nu produc suficienţi absolvenţi. Pe de altă parte, Facultatea de Informatică se luptă cu o cruntă lipsă de personal, cadrele universitare preferând salariile mult mai mari din privat.
E o gogomănie să vezi cum anvergura universitară a Iaşului păleşte de la an la an şi să te încăpăţânezi să nu faci nimic. Oraşul rămâne fără studenţi. Ce-ar fi să facem ceva să-i recâştigăm?
