Paul Seling, fratele cântăreței Paula Seling, este cercetat pentru distrugere. În urmă cu o zi, acesta a încercat să distrugă un magazin din Baia Mare.
Paul Seling a fost prins, marţi noapte, în timp ce încerca să vandalizeze, folosind vopsea de culoare galbenă, sediul unui magazin situat pe bulevardul București din Baia Mare. Fratele Paulei Seling a vandalizat și sediul Uniunii Artiștilor Plastici și a comis și alte acte de distrugeri de-a rândul anilor. De altfel, el s-a şi „lăudat” cu faptele lui pe Facebook, postând imagini cu cladirile murdărite de vopsea.
Fratele Paulei Seling a fost amendat cu suma de 300 de lei de către polițiștii locali, iar cei de la Poliția municipiului Baia Mare îl cercetează acum pentru acte de distrugere. În declarația făcută în fața oamenilor legii acesta și-a recunoscut vina, scrie actualmm.ro.
„În urma declarației pe care noi am luat-o, persoana în cauză și-a recunoscut fapta anterioară. Mai mult decât atât, potrivit declarației lui, a mai savârșit și alte acte de vandalism în trecut cum ar fi cele asupra unui restaurant din Centrul Vechi, a unui sediu de firme de pe strada Victoriei, Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, Liceului de Arte precum și asupra Coloniei Pictorilor”, a declarat Gheorghe Perian, șeful Poliției Locale din Baia Mare.
Pentru reținerea persoanei acuzate de vandalism polițiștii locali au rebuit să recurgă la încătușarea acestuia, deoarece era violent.
(Sursa: libertatea.ro)