Groaznic accident, la Păltinoasa. Soț și soție, striviți într-un Matiz

0
211

Teribilul accident rutier s-a produs vineri seară, în localitatea Păltinoasa, judeţul Suceava. Şoferul unui Matiz a intrat pe contrasens şi s-a izbit într-un autocar. Doi tineri, soţ şi soţie, au murit striviţi în Matiz, iar o a treia persoană a fost grav rănită.

 

Un grav accident rutier s-a produs vineri seară în localitatea Păltinoasa, judeţul Suceava. Aflat la volanul unui autoturism Matiz, în timp ce circula spre Gura Humorului, aproape de intrarea în Păltinoasa, Vasile Filimon (29 ani) a pierdut controlul autoturismului în condiţiile unui carosabil umed, a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent într-un autocar.

 

În urma impactulului, autoturismul Matiz a fost practic strivit. Şoferul şi soţia lui (25 ani), aflată pe scaunul din dreapta faţă, nu au avut nicio şansă, arată Adevărul.

 

Medicul de pe Ambulanţă nu a reuşit să facă nimic pentru a le salva viaţa. Trupurile celor doi au fost scoase din mormanul de fiare de un echipaj de descarcerare de la subunitatea de pompieri din oraşul Gura Humorului.

 

Pe bancheta din spate a autoturismului Matiz se afla o altă tânără de 15 ani, sora soţiei şoferului. Tânăra a supravieţuit, dar a fost transportată la spital în stare gravă.

 

Autocarul de tip minibus, cu 30 de locuri, care efectua o cursă regulată pe traseul Băile Felix – Rădăuţi a suferit pagube materiale în partea dreapta faţă.

 

În microbuz se aflau 23 de persoane. Toţi pasagerii au scăpat nevătămaţi, dar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au acuzat atacuri de panică.

 

Criminaliştii IPJ Suceava au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului rutier.

Din primele cercetări, cel mai probabil accident s-a produs din cauza faptului că tânărul şofer de pe autoturismul Matiz a pierdut controlul volanului, a derapat pe carosabilul umed, a intrat pe contrasens şi nu a mai reuşit să evite coliziunea cu autocarul care circula din sens invers.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments