Incendiul devastator din Canada pare de nestăvilit. Oamenii continuă să fugă din orașul Fort McMurray din nordul provinciei Alberta, acolo unde s-a dezlănțuit iadul. Un localnic a filmat momentul în care încerca să iasă din oraș.
În imagini se vede un tunel gros de flăcări și de fum, iar copacii de pe marginea autostrăzii ard cu putere. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins cu repeziciune pe o suprafaţă de peste 85.000 de hectare. Chiar dacă au fost mobilizați peste 1.000 de pompieri, aceștia sunt depăşiţi de situația fără precedent. Ei speră că în ajutor le va veni ploaia, chiar dacă prognozele meteorologilor nu sunt optimiste.
Bilanțul până în acest moment este unul devastator: peste 100.000 de oameni și-au părăsit casele și aproximativ 1.600 de imobile au fost făcute scrum, pierderile totale fiind estimate la peste șapte miliarde de dolari.
(Sursa: publika.md)