Liviu Dragnea cere CONVOCAREA de URGENŢĂ a CSAT

0
67

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, îi solicită președintelui Klaus Iohannis să convoace de urgență Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
 Intervenţia lui Dragnea vine în contextul crizei din sistemul public de sănătate, conform Agerpres, citează evz.ro.

„Dat fiind faptul că sănătatea este o componentă majoră a siguranței naționale, îi solicit public președintelui Iohannis ca, în contextul adâncirii crizei sistemului public de sănătate, să convoace de urgență Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care să analizeze situația și să propună măsuri urgente care să ofere populației certitudinea că autoritățile sunt capabile să rezolve aceste probleme. (…) Este momentul unor decizii majore, drastice, care să repună sistemul public de sănătate în parametrii unei funcționări care să răspundă atât provocărilor normale, de zi cu zi, cât și oricărei situații de criză. Altminteri, situația va scăpa de sub control, cu efecte greu de anticipat”, precizează Dragnea.

„După tragedia de la Colectiv de anul trecut și criza bebelușilor de la începutul acestui an, după dezvăluirile presei cu privire la falsificarea dezinfectanților folosiți în spitale și comunicarea de către Guvern a faptului că în peste 50 de spitale românii își riscă viața din această cauză, după ce un fotbalist moare pe teren la câteva sute de metri de cel mai important spital de urgență din țară, simpla demisie a ministrului Sănătății, care oricum nu este luată în considerare, nu ajută la nimic. Deja nu mai avem de-a face cu o problemă socială, situația degenerând într-un risc de siguranță națională”, a mai spus președintele PSD.

 

 

(Sursa: evz.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments