Un tânăr de 18 ani din Huşi, posesor al permisului de conducere din luna februarie, a fost implicat sâmbătă seara într-un accident după ce a pierdut controlul asupra volanului din cauza vitezei excesive.
Tânărul, fiul unui afacerist din Huşi, se deplasa la volanului unui autoturism Volkswagen Passat pe drumul comunal 33, din direcţia Pogăneşti – Gura Văii. La un moment dat, pe fondul vitezei excesive, într-o curbă la dreapta, în zona podului ”La Valu”, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând cu autoturismul în partea stângă a podului. În urma impactului a plonjat cu maşina în pârâu, transmite Adevărul.
Tânărul, se afla în maşină cu mai mulţi prieteni. În urma impactului, o adolescentă de 17 ani, din Pogăneşti, a fost rănită, fiind transportată la spitalul din Huşi, unde a fost diagnosticată cu o contuzie toracică.
”Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat că acesta nu consumase alcool. Pe numele său, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Mihaela Ştraub, responsabil mass-media din cadrul IPJ Vaslui.
(Sursa: adevarul.ro)