Oops! Procurorii DNA au găsit la percheziții, în seiful șefului de la Fisc, carnețelul cu șpăgile pentru PSD

0
83

Mircea Ardelean, fostul şef al Fiscului din Satu –Mare era meticulous când era vorba de banii pe care i-a dat PSD-ului,pentru că a fost promovat şi menţinut în funcţii de conducere. Potrivit însemnărilor, el a făcut plăţi la negru pentru campanile electorale a PSD, a dotat cu plasma sediul partidului şi chiar a achitat prestaţia rapsodului Dumitru Farcaş, la un eveniment organizat de PSD, scrie „Adevărul”.

 

Detaliile inedite apar în dosarul în care vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Mircea Govor (PSD) a fost trimis în judecată pentru corupţie. Cu sprijin de la „centru“, Govor numea după bunul plac şefii instituţiilor locale, inclusive la Fisc. Aşa a făcut şi cu finul său.

 

Mircea Ardelean este trimis în judecată în două dosare de corupţie, iar în cazul naşului său, Mircea Govor, el a avut calitatea de martor. Mircea Ardelean a fost recunoscător naşului Govor pentru numirea la şefia AJFP Satu Mare. El a deţinut funcţia de director executiv interimar al DGFP Satu Mare (august 2012-31 iulie 2013), cât şi după reorganizarea ANAF, când a deţinut funcţia de şef administraţie al AJFP Satu Mare (1 august 2013 – 1 noiembrie 2014).

 

Într-un carneţel de culoare albastră, pe care Ardelean l-a ascuns într-un seif cu cifru în subsolul casei în care locuieşte, acesta şi-a notat, cu meticolozitate, tot ce i-a dat lui Mircea Govor, persoanelor cu anumite funcţii de conducere din OJ PSD sau partidului care l-a propulsat la conducerea unei instituţii deconcentrate extrem de importante, în perioada 23 noiembrie 2012 – 04 noiembrie 2014.

 

Astfel, la pagina 19 (faţă+verso), apar sume substanţiale de bani pe care suspectul le-ar fi dat lui „Mircea” (se referă la Mircea Govor- potrivit DNA) în perioada decembrie 2012-martie 2013(în total, aproximativ 28.000 lei), lui „Valer” suma de 1.100 lei (se referă la Valer Marian, fostul preşedinte al PSD Satu Mare- potrivit DNA), lui Dumitru Fărcaş suma de 2.500 lei, 2.800 lei constituie „sponsorizare”, 1.000 lei „Manuela” (se referă la Manuela Rogoz,persoană cu funcţie de conducere în cadrul PSD Satu Mare, fiind şi consilieră a lui Mircea Govor în cadrul CJ Satu Mare), urmând ca acei bani să fie folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor de mâncare pentru deplasarea de la Constanţa, unde în acea perioadă s-a desfăşurat Şcoala de Vară a TSD (Tineretul Social Democrat).

 

Citește mai mult AICI

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments