Specialiști de la Ministerul Sănătății și MDRAP vin la Iași pentru a studia propunerile de amplasament pentru SPITALUL REGIONAL

0
115

Referitor la afirmațiile făcute astăzi de către comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu, în ceea ce privește dificultățile în stabilirea amplasamentului viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași, conducerea Primăriei Municipiului Iași dorește să facă o serie de precizări.

 

În cursul zilei de marți, 3 mai 2016, primarul interimar Mihai Chirica a avut, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), o întâlnire de lucru pe tema amplasamentului investiției menționate. Edilul a purtat discuții cu secretarul general al MDRAP, Mihai Busuioc, cu secretarul general adjunct al Ministerului Sănătății (MS), Dan Popa, cu directorul general al Companiei Naționale de Investiții (CNI), Manuela Pătrășcoiu, și cu alți reprezentanți ai ministerelor și ai CNI. În urma analizelor s-a convenit ca o echipă mixtă de specialiști ai MDRAP, MS și CNI să vină la Iași în cursul zilei de vineri, 13 mai 2016, pentru a aprofunda documentațiile și pentru a inspecta propunerile de amplasamente aflate în discuție.

 

„În această nouă întâlnire de la București, reprezentanții ministerelor și ai CNI au reiterat angajamentul autorităților centrale ca, până la sfârșitul lunii septembrie, să fie finalizate studiile tehnice și documentațiile pentru depunerea proiectelor de construire a spitalelor regionale de urgență pe fonduri europene și de la Banca Mondială. Primăria Municipiului Iași sprijină orice demers al MDRAP și MS privind viitorul Spital Regional de Urgențe de la Iași, așa cum am făcut și în ultimii trei ani. Trebuie să se înțeleagă că nu noi, municipalitatea, putem implementa acest proiect, ci doar MDRAP și MS. Ca atare, așteptăm decizia Guvernului României!”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments