Dănuţ Solcan, primarul PNL din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei, a fost prins ieri după-amiază în flagrant în timp ce lua şpagă 5.000 de lei de la un cioban din sat. După câte se pare, primarul ar fi solicitat această sumă de bani pentru a-i prelungi ciobanului concesiunea pentru păşunea pe care-şi creştea animalele.
În urma mai multor discuţii pe această temă, crescătorul de animale s-a prezentat ieri dimineaţă la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Suceava, iar ofiţerii de aici, împreună cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, au organizat un flagrant, scrie Monitorul de Suceava
Pe o uliţă din comună, primarul Solcan a fost prins cu banii pe care i-a luat de la cioban, iar ulterior a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru audieri.
Din primele date de anchetă se pare că şi alţi ciobani ar fi reclamat că primarul din Mitocu Dragomirnei le-ar fi solicitat diferite sume de bani şi bunuri pentru a le facilita prelungirea concesiunilor pentru păşunile din comună, dar aceste aspecte urmează a fi verificate de anchetatori.
În urma audierilor, faţă de Dănuţ Solcan a fost impusă măsura controlului judiciar, ceea ce înseamnă un şir întreg de interdicţii.
Primarul din Mitocu Dragomirnei a plecat liber aseară acasă, dar procurorii continuă verificările în ceea ce-l priveşte.
Dănuţ Solcan ocupă funcţia de primar în Mitocu Dragomirnei din 2008, iar la alegerile de anul acesta, programate pentru data de 5 iunie, şi-a depus din nou candidatura pentru un al treilea mandat.
(Sursa: monitorulsv.ro)