Scriitoarea Herta Müller nu mai vine la FILIT Iași. Ea a suportat o intervenție chirurgicală de urgență în Germania

0
98

Scriitoarea Herta Müller a suportat, sâmbătă, o intervenţie chirurgicală de urgenţă, la spitalul din localitatea Müllheim, Germania, în urma căreia laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009 a fost internată la secţia de terapie intensivă.

 

Potrivit biroul de presă al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, scriitoarea Herta Müller a suportat o intervenţie chirurgicală de urgenţă, la spitalul din localitatea Müllheim (Germania). Laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009 se află în acest moment la terapie intensivă. Medicii nu au avizat transferul acesteia la Berlin, oraşul său de reşedinţă.

 

Astfel, prezenţa autoarei la Iaşi, unde a acceptat participarea în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, nu mai este posibilă la această ediţie.

 

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care se va desfăşura în perioada 23 – 27 octombrie, va avea invitaţi importanţi din România şi străinătate, printre care se numără Jan Koneffke, Sadie Jones, Davis Vann, Varujan Vosganian, Gabriela Adameşteanu, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu, Daniela Zeca.

 

Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, într-un mic sat din Banat unde se vorbeşte limba germană. Volumul „Nadirs” a marcat debutul în proză al scriitoarei, relatând povestea sinistră a vieţii dintr-un sat din România. O versiune cenzurată a romanului a fost publicată la Bucureşti în 1982. Doi ani mai târziu, scriitoarea a reuşit să trimită romanul peste hotare, iar versiunea integrală a romanului a fost publicată la Berlin.

 

Deoarece a scris despre experienţa ei în calitate de membru al unei minorităţi naţionale şi despre viaţa ei sub un regim dictatorial, Hertha Müller a intrat destul de repede în vizorul Securităţii, expunându-se astfel în faţa multor interogatorii şi persecuţii.

 

Scriitoarea a reuşit să fugă din România, în 1987, stabilindu-se cu soţul ei la Berlin.

 

De la data stabilirii ei în Germania, Müller a fost distinsă cu numeroase şi importante premii germane şi internaţionale. Printre acestea se numără premiile Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) şi Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) şi IMPAC Dublin Literary Award (1998). Scriitoarea este membră a Academiei Germane pentru Limbă şi Poezie (din 1995) şi, de-a lungul anilor, a fost nominalizată de trei ori la premiul Nobel pentru literatură, premiu care i-a fost decernat în 2009, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”.

 

(Sursa: realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments