Marius Bodea, propuneri pentru îmbunătățirea Sistemului de management al traficului în municipiul Iași

0
108

După 3 luni de la recepționarea lucrărilor și implementarea proiectului, actuala conducere a Primăriei Iași caută în continuare vinovați în altă parte pentru dezastrul traficului din oraș și, în loc să fie preocupată de problemele de fond, este interesată mai mult de formă. . Practic, actuala conducere a administrației municipale a creat o problemă, ia noi suportăm efectele.

 

„În ceea ce țin de sistemul de management al traficului, știm următoarele lucruri:

Decizia de implementare a acestui sistem a fost luată de Primăria Municipiului Iași care, prealabil implementării proiectului aferent acestui sistem, a realizat un studiu de trafic care a stat la baza proiectului tehnic. Acel studiu și proiectul tehnic au fost realizate în urmă cu 5 ani, când traficul rutier înregistrat avea alți parametri. În loc să actualizeze acel studiu de trafic, Primăria caută țapi ispășitori;

 

Localizarea și timpii semafoarelor au fost stabilite prin proiectul tehnic avizat de Comisia  de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Iași, unde președinte este actualul viceprimar cu atribuții de primar, Mihai Chirica;

 

Decizia de a amplasa semafoare în anumite zone si de a elimina corpuri de semafor de tip verde intermitent la dreapta sau înainte din intersecții aparține actualei conduceri a Primăriei care a avizat proiectul de semaforizare înainte de licitația pentru implementarea sistemului;

 

În ceea ce privește operarea sistemului după finalizarea implementării, aceasta se face de către personalul desemnat de Primaria Municipiului Iasi.

 

În concluzie, avem o acțiune tipică de tipul piromanul-pompier: cel care crează problemele vine acum și ne dă lecții despre cum trebuie fluidizat traficul din oraș și ne explică acest lucru într-un mod pedagogic, cu carioca în mână, de parcă ne-am fi născut ieri.

 

Discutând cu specialiști în domeniu, dar și cetățeni de rând care suferă în urma aceste sistem de management al traficului, adică instructori auto, taximetriști, firme de curierar, dar și șoferi ce-și exprimă nemulțumirile în online (Radar Official Iași), am creat un set de soluții punctuale care pot fi avansate în cadrul Comisiei de Circulație:

 

 1.  realizarea de sensuri giratorii în mai multe intersecții din oraș. Iată doar câteva exemple:

      –  pe șos. Păcurari la Moara de Foc și la intersecția cu str. Petru Poni și Niciman;

      –  pe b-dul Socola la Granit;

 

 2.   pe str. Cucu la intersecția cu b-dul C.A. Rosetti;

–  introducerea culorii verde intermitent pentru virajul la dreapta in majoritatea intersecțiilor unde acum a fost eliminat;

  –  introducerea în în intersecțiile semaforizate a unor benzi speciale pentru virajul la stânga, cu culoare specială la semafor;

  –  reintroducerea cronometrelor în intersecțiile secundare;

 –   regândirea sistemului de semaforizare inteligentă, pentru a funcționa ca o adevărată „undă verde”;

 –   Poliția locală să își facă datoria și să nu mai permită oprirea pe prima bandă pe bulevarde;

 –   introducerea de sensuri unice pe străzile din cartiere, pentru a crea noi locuri de parcare și identificarea de noi spații pentru parcare între blocuri, cu păstrarea arborilor.

 

Însă, traficul dintr-un oraș mare nu se rezolvă cu un simplu sistem de semaforizare. Acesta reprezintă doar una dintre soluțiile pe care municipalitatea le poate adopta și care pot conduce la fluidizarea traficului. În acest sens, o abordare coerentă, pe domenii, ar fi: creșterea numărului de  parcări din oraș, mai ales pentru eliberarea benzii 1 a străzilor principale care gâtuie traficul; organizarea transportului public metropolitan, pentru ca cei ce rezidențiază în zona metropolitană, dar lucrează în Iași să nu mai fie nevoiți să ajungă aici cu mașinile personale, încărcând și mai mult traficul; realizarea unor noi piste de biciclete, sub forma de magistrală; proiectarea și reabilitarea căilor de acces, mai ales cele lăturalnice din cartiere; crearea unui sistem intermodal de parcări la intrările în oraș, conectat cu transportul public urban.

 

În loc ca actuala conducere să vină cu o viziune constructivă, să rezolve problemele de fond, se ocupă cu răfuieli păguboase pentru ieșeni si incarca agenda publica cu tot felul de fumigene”, a declarat Marius Bodea, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Iași.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments