Acesta este cel de-a doilea magazin pe care retailerul german îl inaugurează în reţeaua de mall-uri a grupului Iulius din Iaşi, după unitatea din ansamblul multifuncţional Palas.
Cu ocazia deschiderii, dm drogerie markt a pregătit surprize şi reduceri. Pentru cumpărăturile făcute joi, clienţii vor primi TVA-ul cadou la toate produsele. Vineri, vor beneficia de sesiuni de make-up şi vor fi răsfăţaţi la massage corner. Sâmbătă, copiii sunt invitaţi să se joace în kids corner, iar cumpărătorii au şanse să câştige diverse premii, la „Roata Norocului”. Magazinul se află la parterul Iulius Mall.
dm drogerie markt reprezintă unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine specializate în beauty, wellness, baby şi uz casnic şi a adus în România o gamă proprie de produse de calitate (Balea, babylove, Sundance etc.).
În magazin, clienţii vor avea la dispoziţie o gamă extinsă şi completă de produse dedicate frumuseţii, îngrijirii copiilor, articole de igienă şi întreţinere a casei, precum şi alimente bio şi produse care pot ajuta la menţinerea sănătăţii.
Doamnele şi domnişoarele vor descoperi aici numeroase opţiuni în materie de cosmetice naturale, produse pentru îngrijirea tenului, corpului şi părului, dar şi pentru igiena orală şi parfumuri. Totodată, clienţii vor avea la dispoziție şi gama dmBio: sucuri naturale, articole bio, ceaiuri, suplimente nutritive, dar şi produse pentru diabetici sau fără gluten.
În România, dm drogerie markt are magazine deschise în oraşe precum: Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Galaţi, Braşov, Constanţa, Sibiu şi altele.