Grav accident auto în apropiere de Vama Albița: patru răniți, din care unul foarte grav

0
80

Un tânăr de 24 de ani din Huşi a provocat un grav accident de circulaţie joi, în apropiere de Vama Albiţa, patru persoane fiind transportate la spitalul din Huşi, una dintre ele în stare gravă, informează „Adevărul”.

 

Potrivit poliţiştilor, tânărul de 24 de ani, însoţit de doi prieteni, se îndrepta dinspre Huşi, spre Vama Albiţa, la volanul unui autoturism Volkswagen. La un moment dat, pe raza localităţii Râşeşti, comuna Drânceni, într-o curbă uşoară la dreapta, a pătruns pe contrasens intrând în plin într-un autoturism Dacia Dokker, al firmeri de curierat TNT, condus regulamentar de un bărbat de 46 de ani, din Tomeşti judeţul Iaşi.

 

În urma impactului deosebit de violent, pe fondul vitezei excesive cu care circula tânărul din Huşi, ambii conducători auto şi cei doi pasageri din Volkswagen, un tânăr de 26 de ani şi altul de 28 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

 

Conducătorul auto care se deplasa regulamentar se află în stare gravă, fiind suspect de ruptură de splină. Tânărul care a provocat accidentul a scăpat cu leziuni uşoare. Acesta a fost testat cu alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele său poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments