Sirianul Al Deiri a făcut un credit pentru a-şi moderniza o fermă. Acum, şi CEC-ul şi Fondul Naţional de Garantare vor banii înapoi. „S-aştepte”, e răspunsul sec al sirianului. Firma lui Al Deiri a intrat în insolvenţă şi s-a pus astfel la adăpost în faţa tuturor creditorilor. Pentru plata datoriilor, Al Deiri a mai câştigat un răgaz de 4 – 5 ani.
Afacerile sirianului Ahmad Al Deiri riscă să se prăbuşească asemenea unui castel din cărţi de joc. Al Deiri are probleme şi cu fondurile acordate de stat pentru dezvoltarea afacerilor. Pentru modernizarea unei ferme şi construirea unei staţii de biogaz a accesat un credit finanţat prin PNDR. Investiţia totală a fost de 15,7 milioane de lei, din care 4,6 milioane contribuţie proprie. Acum, şi CEC-ul şi Fondul Naţional de Garantare vor banii înapoi. „Creditul a fost luat de la CEC şi garantat de Fond. S-au înscris la masa credală, asta este. Îşi vor primi banii în trei ani”, susţine patronul Sirajului. CEC cere 4,8 milioane de lei, din care 3,7 milioane constituie creditul, iar diferenţa sunt dobânzi şi penalităţi.
Suveica Siraj-Avicom
Legăturile încurcate între firmele deţinute de sirianul Ahmad Al Deiri au atras şi atenţia procurorilor. Patronul Sirajului recunoaşte că este cercetat penal pentru spălare de bani. „Cine nu e urmărit penal astăzi?”, se întreabă sirianul.
7est a prezentat săptămâna trecută situaţia în care a ajuns una dintre cele mai mari afaceri private din comerţul ieşean. Siraj AD Impex a cerut insolvenţa în vara acestui an, după ce în primăvară a încercat să realizeze un concordat preventiv, adică o înţelegere cu creditorii. Până acum, lui Ahmad Al Deiri i se cer peste 20 de milioane de lei, dar sirianul a găsit portiţa legală prin care poate bloca plata pentru o perioadă îndelungată de timp. Problemele economice ale Sirajului au o strânsă legătură cu sistemul în care a lucrat patronatul firmei. Prin intermediul Siraj, Al Deiri a cumpărat în 2007 Avicom Vaslui, o fermă de creştere a păsărilor. Apoi, legăturile dintre Siraj şi Avicom au devenit atât de strânse, încât este greu de aflat care sunt afacerile reale ale Siraj şi care ale Avicom. Din acest motiv, sunt greu de identificat şi datoriile reale ale firmei din Vaslui şi, separat, cele ale Sirajului.
Mai multe despre afacerile patronului sirian găsiți în ediția tipărită a săptămânalului 7EST de luni, 21 octombrie.